Trauma elevei de 10 care a primit greşit 6 la Matematică, la Evaluarea Naţională. „M-am speriat foarte tare. Îmi amorţiseră mâinile, eram în stare de şoc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din Gorj care au fost cei mai afectaţi la Evaluarea Naţională pentru că au primit la Matematică note mai mici cu 5,65 şi, respectiv, 4 puncte au trăit un adevărat coşmar. Cristina Şi Robert au povestit pentru „Adevărul“ şocul suferit: Cristina a început să tremure necontrolat, iar Robert a avut două zile o stare de vomă şi noaptea avea coşmaruri.

Cristina Migiu este eleva în vârstă de 14 ani, din comuna Bâlteni, judeţul Gorj, care a primit, la Evaluarea Naţională, nota 10 la lucrarea de la Matematică, după ce, iniţial, fusese notată cu 6. „Adevărul“ a reuşit să o contacteze, iar adolescenta a povestit că a avut un adevărat şoc atunci când a văzut prima notă şi mâinile au început să-i tremure necontrolat. Stresul a continuat după ce a depus contestaţie, pentru că a aşteptat cinci zile până la afişarea notei finale, timp în care nu a putut dormi, în condiţiile în care ea se aştepta să obţină cel puţin 9,50.

„A fost un şoc pentru mine. Eram sigură pe notă. Nu mă aşteptam să iau sub 9,50. Când am văzut nota, a fost un real şoc, pentru că era o diferenţă foarte mare. Atunci, m-am speriat foarte tare. Îmi amorţiseră mâinile. Eram în stare de şoc. Am depus contestaţie, iar zilele de aşteptare până la afişarea notei finale au fost foarte lungi. Mă gândeam tot timpul la ce va urma. A fost o perioadă grea. Nu am putut să dorm. Nu puteam să vorbesc sau să mă gândesc la altceva. Chiar mă gândeam şi la posibilitatea ca nota să fie scăzută. Sâmbătă, când am văzut că am primit nota 10, am fost prea mulţumită“, a relatat Cristina.

Mama ei, Maria, educatoare la o grădiniţă, ne-a relatat că fata a avut înainte o problemă de sănătate provocată tot de stresul de la şcoală şi i-a fost teamă ca afecţiunile medicale să nu reapară: „Când a aflat că a primit nota 6 la Matematică, fata a început să tremure, ştiind că lucrarea era foarte bună. A avut un şoc. I-au amorţit puţin mâinile. Nici prin cap nu i-a trecut că nu va lua nota pe care trebuia s-o primească. A plâns foarte mult. A trecut printr-un stres puternic. Am avut problemele cu ea înainte. A avut o problemă de sănătate. A dat o lucrare la care nu a făcut şi a făcut tensiune, iar urmarea a fost că i s-a spart un vas de sânge la nas. Am mers cu ea atunci la medic şi a urmat un tratament. Mi-a fost frică acum să nu păţească ceva din cauza stresului. Este foarte ambiţioasă şi se consumă mult. Cu timpul, se va maturiza. După ce a depus contestaţie, a stat timp de o săptămână, până la afişarea notei, într-un mare stres“, spune mama fetei, Maria Migiu.

„Ai baremul în faţă şi nu poţi să pui alte note“


Cristina nu îşi explică ce s-a întâmplat şi cum lucrarea sa perfectă a fost notată cu 6: „Nu ştiu ce s-a întâmplat şi cum s-a ajuns în situaţia aceasta, să existe o diferenţă aşa de mare. Poate că dacă era la Limba şi literatura română aş fi înţeles, pentru că este interpretabil, dar la Matematică, dacă nu îţi dă rezultatul, atunci lucrurile sunt clare. Ai baremul în faţă şi nu poţi să pui alte note, decât ce este pe barem. Mă gândesc că poate nu a fost din vina profesorului, pentru că a absolvit o facultate, şi că este vorba de o eroare de calculator“.

Imagine indisponibilă

Nici mama ei nu înţelege ce s-a întâmplat, şi cum s-a putut ca lucrarea fiicei sale să fie notată cu patru puncte mai puţin. Maria Migiu a precizat că profesorii corectori ar fi trebuit să fie mai atenţi, pentru că în joc este viitorul copiilor: „Ştiind că este în joc soarta şi viitorul unui copil, nu am cuvinte. Cu media pe care o avea nu ar fi putut să intre nici măcar la profilul de Ştiinţe ale naturii la liceul la care vrea să meargă în continuare. A muncit mult să meargă la un liceu bun. S-a bucurat când a văzut nota, deşi ştia că este nota ei“.

Cristina s-a pregătit foarte mult pentru Evaluare Naţională. A făcut mediaţii şi a învăţat enorm: „M-am pregătit mult pentru examen. La Matematică, lucram zi şi noapte. Am făcut meditaţii la Matematică şi Limba şi literatura română. Am avut profesori la şcoală care ne-au susţinut pe perioada pandemiei, care ne-au dat teste, lucram şi ne explicau unde greşeam“.

Cristina va merge să studieze la liceu la profilul matematică-informatică.

„Am avut stare de vomă timp de două zile“

Robert Migiu, colegul de clasă al Cristinei şi rudă cu fata, a trăit un adevărat coşmar atunci când şi-a văzut nota la Matematică, 2,25. În cazul său, cele două comisii de recorectare au stabilit cea mai mare diferenţă din judeţul Gorj dintre nota iniţială şi cea finală, după contestaţie: 7,90.

„Am fost foarte surprins. Nu aşteptam la 10, dar nici la 2,25. Am spus că nu se poate şi am ţipat. Am fost şocat, pentru că ştiam care este nota mea, deoarece am verificat baremul. L-am sunat pe domnul profesor cu care am făcut meditaţii şi mi-a spus să mă liniştesc pentru că plângeam şi m-a îndemnat să merg şi să fac contestaţie. Mi-a fost rău. Am avut stare de vomă timp de două zile. Părinţii au încercat să mă calmeze. A fost un coşmar în primele două-trei zile. Mă trezeam din cinci în cinci minute fiindcă visam că îmi rămâne nota 2,25. Tot timpul mă gândeam să nu îmi rămână nota la Matematică. Am fost bucuros când am văzut nota finală, pentru că este nota mea corectă“.

„I-a căzut telefonul din mână când a văzut nota“

Robert îşi doreşte să studieze la profilul Matematică-Informatică, iar mai departe să devină student la Politehnică.

Florin Migiu, tatăl băiatului, a povestit pentru „Adevărul“ că băiatului său „i-a căzut telefonul din mână când a văzut nota“. „Nu ne aşteptam, pentru că am refăcut lucrarea când s-a întors de la examen. A ţipat şi a plâns. Abia şi-a mai revenit. Nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat. Ori profesorul este incapabil, ori s-a făcut o greşeală la transcriere“, a spus tată lui Robert..

Vă mai recomandăm:

Cum poate distruge un profesor viitorul unui elev. Lucrare de 10 la Matematică, notată cu 6 la prima corectare: „L-aş da afară din învăţământ“

Mesajul emoţionant al unei fete cu autism la sfârşitul clasei a VIII-a: „Mulţumesc că mi-aţi fost prieteni! Virusul ăsta păcătos ne-a răcit sufletele de copii“

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite