Târgu-Jiu: Poliţiştii caută un bătrân care a dispărut de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Alexandrescu a dispărut de acasă în urmă cu o săptămână, iar de atunci este de negăsit. Cei care pot oferi informaţii despre bătrânul de 72 de ani, din Negomir, sunt rugaţi să sune la 112.

Postul de Poliţie Negomir a fost sesizat ieri, în jurul orei 11.30, de către membrii familiei cu privire la dispariţia de la domiciliu a lui Dumitru Alexandrescu, de 72 de ani, din localitate. „Vasilica A., din localitate,a sesizat faptul că soţul său, Dumitru Alexandrescu, în vârstă de 72 ani, a plecat de la domiciliu în data de 19 august şi nu a mai revenit. Bărbatul este cunoscut cu plecări repetate de la domiciliu. Acesta are următoarele semnalmente: înălţime 1,65-1,70 m, constituţie atletică, greutate de aproximativ 70 de kilograme, faţă ovală, ochi albaştri, păr tuns scurt. La data plecării de la domiciliu purta şapcă de culoare neagră, bluză de culoare bleumarin cu dungi albe, geacă din stofă de culoare crem, pantalon din stofă de culoare neagră, papuci din material textil de culoare neagră“, anunţă Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Persoanele care l-au văzut sunt rugate să apeleze numărul unic 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite