Scrisoarea-document a lui Brâncuşi către nea Vasile: „Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului“
0
Scrisoarea lui Constantin Brâncuşi către nea Vasile şi nea Petrică a fost publicată de revista «Observator Cultural». Epistola a fost scrisă de Brâncuşi pe data de 3 decembrie 1914, la aproape zece de ani de la sosirea la Paris. Din scrisoare răzbate stilul neaoş oltenesc, pe care artistul îl foloseşte cu mare drag.
„Brâncuşi răspunde la o epistolă venită din ţară, adresându-se lui „nea Vasile“ şi lui „nea Petrică“. Cine era Nea Vasile? Nimeni altul decât fratele vitreg, rezultat din prima căsătorie a lui Nicolae Brâncuşi cu Florica. Apelativul „nea“, ca termen de respect, este normal în cazul unui frate mai mare. Celălalt personaj, lui nea Petrică, nu apare în nici un fel de arbore genealogic. Bănuiesc că ar fi vorba despre fratele primei soţii a tatălui sau mai curând de fratele soţiei lui nea Vasile, Maria, tanti Manda, evocată în rândurile înscrisului la care ne referim“, notează criticul de artă Florin Colonaş în articolul cu tilul „Maestrul perfectului simplu“ din „Observatorul Cultural“.
Brâncuşi dă dovadă de generozitate. Le spune rudelor sale că i-a cedat locuinţa unui conaţional care se căsătorise şi nu avea unde să locuiască:
„Nea Vasile şi nea Petrică,
Nici măcar nu mă mai aşteptam să-mi scrieţi, dar iată că de vreo lună nu mai trecui prin Place Dauphine.
Ieri, când trecui pe la un amic de’l lăsai în locul meu la mansardă, mă strigă portaru şi’mi dete vreo 8 scrisori sosite din ţară în care o găsii şi p’asta de la aldi matale. Nea Vasile şi nea Petrică io vă dădui adresa asta că aci mă cunoaşte şi poştaşu şi portaru casei şi mi le păstrează.
În casa în care am atelieru de vreo 7 ani îmi mai dădu proprietaru încă o cămăruţă care are uşe în atelieru meu. Acolo io mai dormeam din când în când, dară fiind şi chiria mică cam preţ de 8 pâini. Când mă întorsei din ţară mă aflai cu un bun amic care’i bucătar la un restaurant din Paris, care taman că se însură şi venea cu muierea după el, unde stătea mai era cu vreo 3 în cameră. Mă rugă dacă ştiu o cameră şi io mă oferii să’l las în locu meu de atunci îmi luai catrafusele şi mă mutai cu totu, dormii o lună cu pietroaiele şi buştenii la un loc până mă procopsi proprietaru cu încă o cămăruţă“.
Jignit de un compatriot
În continuare, Brâncuşi le relatează rudelor un episod petrecut în ţară, care l-a întristat. Marele artist se plânge rudelor că nu a fost băgat în seamă de un vechi amic care ajunsese, între timp, ministru. Brâncuşi le mai povesteşe rudelor care dintre lucrările sale sunt mai căutate în Franţa.
„Când plecai din Bucuresci tare mâniat plecai, vă zisei io că după ce sunt gata cu lucrarea coanei Elisa, plec la Bucuresci cu proiectu fântânii lui Haret din faţa Universităţii. Când ajunsei la ministru de cine credeţi că dau, de Morţun, un vechi amic care mă ajută pă la ’906 la o expoziţie să vând capu de copil din bronz, iată că ajunse ministru.
Dar ce credeţi mai mare mâhnire nici că se putea, bunul meu amic nici nu se uită la mine şi mă refuză cu a mai mare neruşinare. Daia vă zic că fusei tare mâniat. Acu stau cu proiectu în atelier şi mă gândesc că ghini mi’ar fi prins să fi lucrat în ţară. Mă întrebaţi ce făcui cu expoziţia, cum tare mă mâniai lăsai măiastra mea şi capu Muzei în grija Dnei Cecilia pictoriţa a de mă vizitează la Paris am mare încredere în ea. Io atunci zisei să le pui într’o expoziţie, da mâhnit cum fusei plecai cam pe 17 Iunie din ţară. Acu îmi mai trecu şi cum găsii scrisoarea de la aldi matale ia că mă prinse iar doru de acasă. Pe aici începu răzbelu şi tătă lumea fierbe, încă la Paris îi linişte. În iarna asta mă pregătesc să plec la Chicago în America, unde mă invită ăi de la muzeul lor să le torn şi lor măiastra mea în oţel inoxidabil. Nea Vasile îmi pari ghini că ţi plăcu Călăreaţa şi icoana de ţi’o lăsai la nea Petrică. Mă întrebaţi dacă fac şi aici Călăreţe şi Vânoase d’alea. Apăi, să ştiţi că de ar fi de pe ăştia ar trebui să cioplesc în fiece zi câte una. Păi, io numa cu astea mă ţiu că le vând ăl mai ghini din tăte cioplelile mele. Numa ieri ce vândui una la un pictor american de’i vecin de uşe cu mine, e vinit taman din nordu Americii fiu de telectuali cu mari legături în tăt Parisu“.
„S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului“
Brâncuşi le povesteşte cu mult umor celor de acasă cum o duce în Paris. Marele sculptor le relatează rudelor cum i-a înnebunit pe vecinii de diverse naţionalităţi cu mâncarea românescă. Din tot ceea ce le transmite rudelor reiese dorul de ţară.
„V’am zis că aici stau într-o casă cu 6 etaje, am mulţi amici dă tate naţiile. Io stau jos şi uşa mea dă la atelier dă chiar în bătătură şi cum până acu nu dădu neaua p’aici şi nici frig nu e aseară scosei chirostriili în curte şi pusei de’o mămăligă cu 3 pui fripţi pă jar cu usturoi, dă câte ori fac mămăligă miaduc aminte de nopţile pe care le petrecurăm în Mai la Măgura şi mă învăţă tanti Manda să las mămăliga să se lichească de fundu ceaunului. Aşa făcui io aseară dă’i băgai pă toţi în draci, ieşiră pe la ferestre dă ziceai că’s lupi flămînzi. Le strigai să coboare da fie ce să aducă şi vreo două sticle de vin. S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului ş’a italienilor de ziceai că nu mîncară de cînd îi fătară muică sa şi să’ncinse un chef pă cinste.
„No duc io ghini da nici să mor nu pot că mai am multe de făcut“
Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului. Dapăi când mă gândesc că vine Crăciunu şi tare îi ghini acolo la aldi matale mai că mi vine să sui în tren că e gara lângă mine s’aud trenurile fluierând zi şi noapte, dacă n’ar fi cu plecarea în America mai că aş fi venit. Mă întrebaţi cum o duc. Ce să zic, no duc io ghini da nici să mor nu pot că mai am multe de făcut.
V’am spus că aici în mahalaua asta s’adunară din toate părţile lumii, italieni, ruşi, chinezi, ăştia au o droaie de restaurante, tăţi mă învită în ţara lor că aş duce’o ghini şi io le zic dacă ghini îi la ei ce dracu caută la Paris. Io cu mare drag mă apucai să vă scriu fiindu’mi tare dor de pămîntu nostru. Să vă mai zic şi una hazlie, veni la mine un cîrciumar de’şi făcu cîrciumă nouă şi mai făcu şi cîteva camere de adună muieri cu felinar roşu, asta ar vrea să’i fac eu un gard dă piatră da în fiece par să’i fac cîte o Vînoasă. Mă prinsă rîsu la început, da el nimic, aşa să il fac, greu scăpai de el zicîndu’i că nu’l lasă ăl dă sus şi pă mine malungă din oraş.
Nea Vasile şi nea Petrică nu trebuie să’mi mulţămiţi dă cioplelile ce vi le făcui, io trebuie să vă mulţămesc pentru cîte făcurăţi pentru mine, că mai văzui io fraţi da ca aldi matale mai rar. Acu că se apropie sîntu Crăciun şi sărbătorile de iarnă vă urez multă sănătate lu tanti Didina lu tanti Manda şi la toţi copchii multe felicitări de sărbători şi să petreceti cum numa la noi pă pămînt Românesc se poate“.
Citeşte şi
Cât de înaltă e Coloana Infinitului şi alte curiozităţi despre opera lui Brâncuşi
Se încarcă comentariile...
