Preşedintele ALDE Gorj, primarul oraşului Rovinari, s-a înscris în PNL. „Este vorba de fuziune“
0
Preşedintele organizaţiei ALDE Gorj, Robert Filip, care este şi primarul oraşului Rovinari, s-a înscris în PNL. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferinţe de presă.
Deputatul Dan Vâlceanu, preşedintele PNL Gorj, a spus că Robert Filip se va regăsi şi în conducerea organizaţiei judeţene: „Este o bucurie pentru mine că oamenii de dreapta, antreprenori consimt să aleagă Partidul Naţional Liberal şi se simt reprezentaţi de acest partid. (...) Sunt foarte bucuros că am reuşit să-l convingem. Nu a fost foarte greu“.
Dan Vâlceanu a precizat că este vorba de o fuziune prin absorbţie: „Odată cu venirea domnului Filip sunt şi alţi oameni alături de dumnealui care vor să-l urmeze. Prin această venire a domnului Filip împreună cu ceilalţi membri putem vorbi de o fuziune sau o absorbire de către PNL a organizaţiei“.
Robert Filip s-a lăudat la conferinţa de presă cu realizările sale şi a motivat că nu a putut forma o echipă puternică din cauza liderilor naţionali: „Un primar care la 29 de ani face istorie trebuie să facă parte dintr-un partid istoric. Asta mi-au transmis, mai în glumă, mai în serios, - nie amiic de-ai mei din structura de conducere a PNL Gorj, care au văzut că am adus două fabrici în oraş şi mai sunt în discuţii cu alte două fabrici. M-am consultat şi cu oameni din Rovinari, iar aceştia mi-au transmis că trebuie să fac parte dintr-o echipă câştigătoare pentru a continua şi aduce investitori la Rovinari, să atragem fonduri europene şi să continuăm dezvoltarea oraşului. Oricât de mult am încercat să creez o echipă puternică la ALDE Gorj nu am reuşit ca urmare a inconsecvenţei liderilor naţionali.