Poliţist din Gorj, condamnat la aproape opt ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. A primit bani, lemne şi chiar un trening

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul Negoiţă a primit o condamnare de şapte ani şi opt luni de închisoare
Poliţistul Negoiţă a primit o condamnare de şapte ani şi opt luni de închisoare

Un poliţist din judeţul Gorj a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la o pedeapsă de şapte ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Agentul de poliţie Gabriel Negoiţă primise, iniţial, o condamnare de cinci ani şi opt luni la Tribunalul Gorj, dar pedeapsa a fost majorată. „Aplică incupatului Negoiţă Gabriel pedeapa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spot de o treime din cuantumul celorlalte pedepse stabilite, de 3 ani şi 8 luni de închisoare, urmând ca inculpatul Negoiţă Gabriel să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1, lit.a, b şi g (dreptul de a exercita profesia de agent de poliţie) C.pen. pe o perioadă de 3 ani“, se arată în sentinţa instanţei de judecată. 

A primit de la bani şi până la lemne sau trening

Gabriel Negoiţă a fost trimis în judecată în vara anului 2017. Acesta a fost acuzat acuzat că a primit bani pentru ca anumite dosare să fie finalizate într-un mod favorabil. Unui bprbat care a avut o simplă altercaţie i-a solicitat bani în nenumărate rânduri: „La data de 12 decembrie 2016 martorul denunţător I. C. a sesizat că în vara anului 2014 a avut o altercaţie minoră cu două persoane care în timp ce se jucau cu o minge au lovit autoturismul unui vecin. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar I.C. a apreciat că lucrurile au fost lămurite, considerând că a fost mai mult o discuţie între locatarii aceluiaşi cartier. După o lună, I.C. a fost contactat de Negoiţă Gabriel – agent de poliţie la Poliţia Municipiului Tg-Jiu, care i-a adus la cunoştinţă că este cercetat într-un dosar penal cu referire la incidentul mai sus menţionat. Agentul de poliţie i-a solicitat o întâlnire, spunându-i să vină în târgul de maşini. I.C. a acceptat şi s-a întâlnit în locul respectiv cu agentul Negoiţă Gabriel care era îmbrăcat în uniformă. În cadrul întâlnirii, agentul Negoiţă Gabriel l-a asigurat că nu sunt probleme în cadrul dosarului întrucât o cunoaşte pe C.C. – mama uneia din cele două persoane cu care avusese altercaţia cu o lună în urmă şi va vorbi personal cu ea. La circa trei săptămâni, agentul de poliţie l-a contactat din nou telefonic pe I.C. solicitându-i o nouă întâlnire, împrejurare în care i-a cerut suma de 200 lei pentru a vorbi cu C.C. şi a rezolva astfel favorabil dosarul pe care-l avea în cercetări. I.C. i-a înmânat numitului Negoiţă Gabriel suma de 200 lei. După aproximativ o lună, agentul de poliţie Negoiţă Gabriel l-a contactat telefonic pe I.C. şi s-au întâlnit. Cu ocazia întâlnirii Negoiţă Gabriel l-a asigurat pe I.C. că a discutat cu C.C., că dosarul s-a finalizat, asigurându-l că nu mai sunt probleme şi i-a mai cerut suma de 200 lei pentru motorină întrucât îi trebuie să meargă la fiica sa. De asemenea, Negoiţă Gabriel l-a mai contactat ulterior pe I.C. şi i-a mai solicitat 200 lei pentru motorină, sumă pe care a primit-o de la denunţător. Suma de bani i-a fost înmânată agentului de poliţie pe strada Comuna din Paris unde a venit cu autoturismul de serviciu şi fiind însoţit de un coleg“, se precizează în rechizitoriu.

De asemenea, un bărbat cercetat pentru furt dintr-un hipermarket i-a oferit poliţistului diferite sume de bani pentru a-l scăpa de acuzaţii.

Agentul de poliţie a procedat la fel şi în alte cazuri, intervenind în mai multe dosare penale şi primind, în schimb, bani şi diferite bunuri materiale, de la lănteţi de lemn şi până la un trening. Pe patronul unui depozite de lemne l-a avertizat în legătură cu controalele care urmau să se facă, primind de la acesta 700 de lei, dar şi material lemnos. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite