Percheziție la locuința unui tânăr suspectat de furt de produse petroliere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii au descins, ieri, la locuința unui tânăr din comuna Stejari, suspectat de furt de gazolină.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au efectuat o percheziţie domiciliară în comuna Stejari în baza unei autorizaţii de percheziţie domiciliară emisă de Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. „Pe parcursul percheziţiei, poliţiştii au găsit patru recipiente din plastic în care se afla cantitatea de 45 de litri de produs petrolier, cu miros specific gazolinei. Audiat cu privire la provenienţa produsului petrolier, a declarat că l-a sustras de la sonda nr. 42 Stejari. De asemenea, în imobilul percheziţionat poliţiştii au mai descoperit 7 ţevi metalice, tip tubing, cu lungimi cuprinse între 3 şi 5 metri, a căror provenienţă nu a putut fi justificată. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pe numele suspectului fiind constituit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat“, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite