Octogenară din Fărcăşeşti, arsă de vie în propria casă. Pompierii au găsit-o carbonizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrâna nu a mai putut fi salvată
Bătrâna nu a mai putut fi salvată

O bătrână în vârstă de 82 de ani, din comuna Fărcăşeşti, a murit arsă de vie în propria locuinţa, în urma unui incendiu care a pornit de la un reşou. Tragedia a avut loc în urmă cu doar câteva ore, iar pompierii au găsit-o pe bătrână carbonizată.

Bătrâna în vârstă de 82 de ani ţinea reşoul chiar lângă pat. Tanti Ioana, aşa cum îi spuneau vecinii, locuia singură. Vecinele femeii au au observat fumul care ieşea din locuinţă şi au sunat la 112. „Era o femeie foarte vrednică. A muncit până nu a mai putut. A fost încăpăţânată şi nu a vrut să se mute cu copiii. O ştiam de când m-am nescut. Am crescut în spatele casei ei. Aşa i-a fost soarta“, a spus o vecină. 

Victima a fost găsită decedată de pompieri

Popierii au găsit-o pe bătrână decedată. „Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la obiectele de mobilier şi de îmbrăcăminte aflate într-una din camerele locuinţei. Concomitent cu operaţiunile de stingere a incendiului a fost descoperit şi cadavrul unei femei în vârstă de 82 de ani. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Serviciul de Medicină Legală“, a spus Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite