Marele incendiu din martie 1847, unul dintre cele mai mari dezastre din istoria Bucureştiului. 15 oameni au murit şi peste 1.800 de clădiri au ars

Incendiul a început de la o clădire aflată lângă Biserica „Sf. Dimitrie“

Incendiul din anul 1847 a fost unul dintre cele mai mai mari dezastre care s-au abătut asupra vechiului Bucureşti.

Focul a izbucnit după-amiaza de la casa clucereseii Zoiţa Drugăneasca, o clădire aflată în incinta Episcopiei Buzăului de la Biserica Sf. Dimitrie. „Incendiul s-a întins repede, cuprinzînd o zonă triunghiulară cu vîrful în casa amintită şi o latură pe direcţia Curţii Vechi şi a Puşcăriei, iar alta a străzilor ce urcau spre Lipscani, Hanul şi Mănăstirea Sf. Gheorghe şi mai departe.

În această rază focul a ars mahalale până la marginea oraşului, aici casele fiind răsfirate prin curţi întinse, incendiul nu s-a mai putut propaga cu aceiaşi înlesnire ca în centrul comercial al oraşului, unde prăvăliile şi casele erau foarte înghesuite“, se menţionează în studiul „«Focul cel mare“ din martie 1847“ al istoricului Florian Georgescu.

Distrugerile au fost imense. au ars biserici, hanuri locuinţe. Conform datelor oficiale, în urma incendiului din anul 1847 au ars 1850 de clădiri, dintre care 686 au fost locuinţe şi case particulare, peste 1.100 de magazine, 10 hanuri şi 12 biserici. 15 persoane au murit. „Distrugerea întregului oraş a fost însă împiedicată prin acţiunea energică a pompierilor, ajutaţi de soldaţii din garnizoana oraşului.

Ajutoare pentru cei păgubiţi

Sinistraţii au început să îşi reconstruiască locuinţele şi prăvăliile distruse. Materiale de construcţii s-au scumpit, iar autorităţile au încercat să oprească specula. De asemenea, au fost luate măsuri asemănătoare şi pentru alimente. „A trebuit să se vină efectiv şi substanţial în ajutorul sinistraţilor. Erau necesare sume enorme şi sub presiunea nevoilor s-a procedat cu oarecare energie, domnitorul Gheorghe Bibescu însuşi înscriindu-se cu 6000 galbeni în fruntea unei liste de subscripţie la care a fost chemată să se alăture toată populaţia ţării.

Deosebit, au fost obligate să contribuie şi autorităţile. Astfel, Mitropolia cu episcopiile sale trebuia să dea un sfert din venitul pe an, adică 500.000 lei; Casa centrală venea cu tot disponibilul pe anul în curs în valoare de 220.000 lei. Mănăstirile închinate aduceau 700.000 lei; Casa visteriei, din paragraful rezervei; 300.000 lei; funcţionărimea şi militarii contribuiau cu leafa pe o lună (de la 300 lei în sus) ceea ce revenea la 300.OOO lei; în sfîrşit, din rezerva caselor maghistraturilor (primăriilor) se mai adunau 180.000 lei; în total 2.200.000 lei.

Proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor. Curtea de la Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, spre a-şi întări influenţa politică în ţara noastră, neguţătorimea din Lipsea (prin bancherii Sina, Rotschild şi alţii 12 şi de la Braşov, a căror interese economice erau strâns legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis îndată sume însemnate. Un gest de admirabil patriotism şi de sentiment frăţesc a fost acela al moldovenilor, care, prin Vasile Alecsandri, au contribuit în mod substanţial la ajutorarea celor loviţi atît de greu; moldovenii şi-au dovedit solidaritatea cu locuitorii oraşului Bucureşti, care nu mult după aceia avea să devină capitală a ţării unite. Dar contribuţii importante au venit şi din partea locuitorilor Capitalei însăşi, din cartierele cruţate, precum şi din judeţele ţării“, se mai arată în lucrarea privin marele incendiu.

Ajutoare mai mari pentru boieri

S-a stabilit o comisie formată din neguţători, care avea misiunea de a împărţi ajutoarele provenite din subscripţii publice din interior şi din afară, dar şi pentru întocmirea unei liste cu diferite situaţii. Conform acesteia, în urma incendiului au rămas fără locuineţ peste 1.500 de persoane. Acestora li s-a împărţit suma de aproape 2,6 milioane de lei. La împărţirea banilor a constat spiritul de clasă, astfel că cele mai importante ajutoare, de 10.000 lei, au fost acordate unor boieri.

„Unii dintre micii meseriaşi, în general oameni săraci. şi-au manifestat indignarea pentru felul cum se făcuseră repartizările, refuzând să vină ca să-şi ridice sumele atribuite. Paralel cu acţiunea oficialităţilor româneşti, din diferite motive, .au intervenit în acţiunea de ajutorare şi consulii străini aflaţi la Bucureşti. Astfel, Consulul general rus, dispunînd de o importantă sumă de bani, reprezentînd darul Curţii de la Petersburg pentru sinistraţii bucureşteni, precum şi rezultatul apelului pentru a se subscrie ajutoare în împărăţia vecină, a întreprins cercetări proprii şi a împărţit sumele adunate“, menţionează istoricul Florian Georgescu.

Măsuri pentru evitarea unor incendii de proporţii

După aproape un an, comisia arăta într-un raport că 52 de păgubiţi tot nu se prezentaseră să-şi încaseze ajutoarele. Suma totală acordată ca despăgubiri s-a ridicat la peste 3,1 milioane de lei, pentru aproximativ 2.800 de păgubiţi.

O serie de măsuri au fost propuse după incendiu. „Un rol însemnat în această acţiune de sistematizare l-a avut inginerul maior Rudolf Arthur von Borroczyn, şeful secţiei tehnice, care propune ca uliţele să rămînă cu aceeaşi direcţie, numai să se lărgească şi să se construiască pe lături în condiţiuni de siguranţă pentru viitor. Lui Borroczyn i se datoreşte înfiinţarea pieţii de pe locul fostei Puşcării şi trasarea celor câteva străzi drepte de pe locul fostului Târg al Cucului, care se deosebesc aşa de bine de acea veche mahala comercială“, se mai prezintă în lucrarea „«Focul cel mare“ din martie 1847“.