Eroul jandarm care a trăit o povestea de dragoste cum nici în filme nu s-a văzut a murit cu o zi înainte de a împlini vârsta de 93 de ani, de dorul soţiei sale

Eroul jandarm care a trăit o povestea de dragoste cum nici în filme nu s-a văzut a murit cu o zi înainte de a împlini vârsta de 93 de ani, de dorul soţiei sale

Aurelian Calotă şi soţia sa, Elena, nedespărţiţi de peste 70 de ani

Aurelian Calotă, veteranul de război care a trăit o poveste de dragoste de peste 70 de ani alături de femeia care a fost mereu alături de el, s-a stins din viaţă duminică, 11 martie, cu o zi înainte de a împlini vârsa de 93 de ani. A murit, spun apropiaţii familiei, pentru că suferea foarte mult ca urmare a dispariţiei soţiei sale, Elena, care a murit anul trecut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jandarmul erou suferea foarte mult după pierderea soţiei sale, alături de care a trăit timp de peste 70 ani. Elena a murit anul trecut, iar Aurelian Calotă a suferit foarte mult. Se stingea încet de dorul ei.
„Anul trecut a participat la o activitate în cadrul unităţii şi gândurile sale se îndreptau mereu către fosta lui soţie despre care a început să ne povestească despre aceasta. A fost deosebit de emoţionant“, a spus Alin Ivan, putătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.

Înmormântat cu onoruri militare

A murit în camera lui, cel mai probabil, în somn. S-a stins din viaţă înainte de a împlini vârsta de 93 de ani. Jandarmii gorjen se pregăteau să-l sărbătorească şi chiar pregătiseră un tort, când au aflat teribila veste. Acum, vor participa astăzi la înmormântarea jandarmului erou care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Acesta va fi înmormântat cu Gardă de Onoare şi salve. 
 

S-au căsătorit cu dispensă regală

Lt. col. (r) Aurelian Calotă s-a născut în 12 martie 1925 în Brătuia. Aurelian şi Elena se cunoşteau încă de la şcoală, pentru că au fost colegi. Dragostea lor a fost aşa de puternic încât au dorit să se căsătorească înainte de vârsta minimă legală din perioada respectivă. Astfel, pentru a-şi uni destinele au avut nevoie de o dispensă regală. „O ştiu de mic copil pe Lenuţa! Am fost la şcoală împreună. La 21 de ani ne-am căsătorit şi am avut nevoie de dispensă regală ca să ne lase, pentru că eram prea mici de ani! Aşa de mult ar trebui să dureze căsniciile şi azi”, spunea Aurelian în urmă cu ceva timp

Nuntă ca în poveşti

Au avut parte de o nuntă frumoasă, ca în poveşti, care a avut loc în anul 1946. Amândoi au fost îmbrăcaţi în costume populare.
„Nu era ca acuma cu rochie albă. Am fost îmbrăcată în costum popular, la fel ca şi Aurică. A fost frumos! Am avut trăsuri, cai, aşa cum se făcea pe vremea aia! Avem 70 de ani de când suntem împreună! Suntem aşa de la vârsta de 21 de ani. Am avut o viaţă foarte frumoasă, nu frumoasă!”,
povestea în urmă cu câţiva ani Elena Calotă. 
 

Tatăl său a fost primar şi nu-l lăsa să meargă în armată

Aurelian Calotă şi-a dorit foarte mult să îmbrace haina militară, iar la vârsta de 17 ani a fugit de acasă, pentru că tatăl său nu-l lăsa să meargă în armată. 
„Eu doar asta visam! Am plecat cu nişte tineri din sat de aici şi am ajuns la Timişoara. Acolo era armată. Eram un copil, dar am ştiut că asta vreau. Tata nu a vrut să mă lase, el fusese primar al comunei Brătuia şi spunea că doar săracii merg în armată! Eu aveam situaţie acasă, de aia nu mă lăsa să plec”, a povestit jandarmul veteranul de război. În timpul cât a fost militar, şi-a continuat studiile şi a absolvit şi un liceu. 
 

A fost împuşcat pe front

Ca să rămână în armată, Aurelian a susţinut admiterea la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani, promoţia 1943-1944, apoi a plecat pe front, ca să-şi ajute ţara. A fost rănit şi s-a întors acasă. „Am plecat la război, pe front, pentru că am vrut. Ne-au trimis pe front. Am văzut orori, am tras ca să ne apărăm. La un moment dat, m-au împuşcat în picior şi m-au trimis acasă. Am venit acasă, la Brătuia, rănit. Am avut noroc atunci“, a mai relatat jandarmul erou în urmă cu doi ani. 
A lucrat ani de zile în cadrul Jandarmeriei şi când s-au făcut restructurări, s-a angajat la baza de aprovizionare din municipiul Târgu Jiu, unde a fost contabil. 
citeste totul despre: