De ce se căsătoresc oamenii în faţa Porţii Sărutului. Semnificaţiile sculpturii lui Brâncuşi

Cercurile de pe Poarta Sarutului exprimă o îmbrăţişare sau contopirea dintre un bărbat şi o femeie

Constantin Brâncuşi şi-a denumit sculptura Poarta Sărutului sau, potrivit altor brâncuşologi, Monumentul Sărutului.

Poarta Sărutului este construită în întregime din travertin de Banbotoc. Monumentul are o înălţime totală de 5,13 m, o lungime de 6,45 m şi grosimea de 1,69 m. Fiecare din cele două picioare are o înălţime 3,25 m înălţime şi o lăţime de câte 1,69. Stâlpii sunt din plăci de piatră legate pe bază de ciment şi armătură de fier.

Cu toate că întreg Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu – compus din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana „fără de Sfârşit“ – a fost ridicat în memoria celor care s-au jertfit în Primul Război Mondial, fiind văzut ca monument funerar de către unii cercetători, fiecare lucrare are o semnificaţie aparte, înţelesurile filosofice şi existenţiale ale fiecărei lucrări în parte sunt mult mai profunde, pentru că Brâncuşi era un gânditor deosebit de complex.

Astfel, în concepţia lui Barbu Brezianu, Poarta Sărutului a fost realizată în jurul reprezentării unei îmbrăţişări şi a unui sărut între o femeie şi un bărbat, care a fost stilizat de către Brâncuşi. Mai mult decât atât, Brâncuşi a avut intenţia de a ridica o Poartă a Sărutului într-un Templu al dragostei.

„Reprezintă desăvârşirea treptată a unei idei ce l-a urmărit perseverent pe Brâncuşi încă din anii 1907-1908, când a cioplit prima versiune a Sărutului, devenită în 1910 hieratică stelă funerară din cimitirul Montparnasse. Cinci ani mai târziu, artistul începe să exercite asupra acestei teme un travaliu de purificare: geometrismul formelor va fi accentuat, chipurile alungite şi contopite aproape într-un plan; orbitele exacerbate şi stilizate în forma a două inele concentrice secţionate de o mediană ce delimitează totodată feţele şi corpurile personajelor. Braţele devin două înguste dreptunghiuri unic suprapuse, la capătul cărora mâinile se desprind, sprijinite într-un gest graţios, ca într-o horă, fiecare pe spatele celuilalt. În 1916, sculptorul se arată pentru întâia oară preocupat de construcţia unei adevărate Coloane a Sărutului alcătuită prin asamblarea a patru blocuri: figurile şi trupurile, aproape contopite, abia se mai deosebesc, prefăcute fiind în două stane vecine, încremenite pe cele patru laturi ale acestui fragment arhitectural. Cu trei ani înaintea acceptării ofertei de ridica un monument în cinstea eroilor gorjeni, Brâncuşi avusese de gând să construiască o altă Coloană a Sărutului pentru un ideal Templu al dragostei sau al Meditaţiei ce ar fi urmat să-l ridice la stăruinţele repetate ale maharajahului Holkar din Indore. Dar acest proiect s-a năruit”, a prezentat Barbu Brezianu. 

Brâncuşi nu vorbea despre ansamblul monumental comemorativ

Brâncuşi nu amintea despre semnificaţia comemorativă a ansamblului său şi foarte rar despre modul unitar al lucrărilor de artă realizate la Târgu Jiu. „În celebra sa lucrare despre creatorul sculpturii moderne, Ionel Jianu se declară total nedumerit de faptul că «Brâncuşi a vorbit de mai multe ori despre Coloana fără sfârşit şi despre Poarta sărutului, însă dispersat, fără să facă legături între ele, şi n-a spus nimic despre Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu care trebuia să fie închinat soldaţilor din ţinutul său natal, căzuţi în timpul primului război mondial» (Jianu, p.70). Referindu-se la discuţiile dintre Brâncuşi şi Malvina Hoffman, din 1938, despre Coloana fără sfârşit şi Poarta sărutului, el crede că deliberat, «pentru a crea confuzie, artistul s-a referit în aceeaşi frază la două variante ale coloanei, cea de la Târgu-Jiu şi cea care se afla în grădina prietenului său Edward Steichen, la Voulangis, în Franţa. Nici un cuvânt despre monumentul comemorativ» (Jianu, p.70). Nici măcar Carola Giedion-Welker nu a bănuit că cele două lucrări «făceau parte dintr-un ansamblu monumental», a arătat Sorin Buliga, cercetător în cadrul Centrului Brâncuşi într-un articol apărut în revista de cultură „Confesiuni“. 

„Două siluete aşezate şi înlănţuite“

Malvina Hoffman, apropiata sculptorului, a văzut macheta Porţii Sărutului în atelierul lui Brâncuşi din Paris. Sorana Georgescu Gorjan, cercetător şi fiica inginerului care s-a ocupat de ridicarea operelor, a prezentat informaţiile pe care le-a furnizat Malvina Hoffman: 

„Acestea sunt fotografiile Templului Sărutului făcute de mine. Poţi să le iei pentru carte, sunt recente. Mâine mă voi duce să asist la inaugurarea acestei porţi în ţara mea. Prin această poartă se intră într-o grădină… Recunoşti motivele de pe piatră? Acestea sunt machetele din gips ale coloanelor de susţinere; […] iar coloanele acestea sunt rezultatul unor ani de căutări. Mai întâi a fost acest grup din piatră a două siluete aşezate şi înlănţuite, apoi simbolul oului, apoi gândul m-a dus la această poartă spre ceea lume… şi acum voi transpune aceste siluete în modelul de deasupra porţii”.

„Două două fiinţe îmbrăţişate de profil“

Sorin Buliga arată în articolul său că Micu Marcu a obţinut de la Brâncuşi următoarele lămuriri: „Pe stâlpi sunt două două fiinţe îmbrăţişate de profil. Ce e sus mic, jos e mărit”.
 

„Motivul „sărutului” apare multiplicat pe arhitravă, sub forma unor cupluri de îndrăgostiţi (în număr de patruzeci: câte şaisprezece pe laturile lungi şi câte patru pe laturile scurte), amintind de monumentul funerar din cimitirul Montparnasse din 1910. El apare de asemenea puternic stilizat pe fiecare latură a pilonilor porţii, sub forma a două emisfere puse faţă în faţă şi înconjurate la exterior de două profile în formă de semicerc (ca un «ochi» gigantic). Acest simbol cu aspectul unei forme circulare secţionate, poate crea o dublă impresie: fie a unei divizări în două părţi perfect simetrice, fie a unei fuziuni a două elemente perfect opuse.

Simbolul de pe stâlpi, format strict din cele două emisfere (fără profilul din jur), reproduce în mare cercul tăiat în două de pe arhitravă, corespunzând ochilor puşi faţă-în-faţă, a unei perechi de îndrăgostiţi. Dar, în linii mari, fiecare faţă a unui pilon – prin faptul că este formată din două jumătăţi ce au la partea superioară simbolul circular secţionat – se poate constitui într-o replică puternic stilizată a imaginii unui cuplu de îndrăgostiţi de pe arhitravă. Aşadar, numele lucrării, motivul de pe arhitravă, simbolul de pe stâlpi, stâlpii în întregime şi explicaţiile lui Brâncuşi, fac toate trimitere la Sărutul din 1907 (dar mai aproape de varianta funerară din 1910), lucrarea de început a sculpturii moderne“, menţionează Sorin Buliga. 

Brâncuşologul Ionel Jianu a încercat să explice amplasarea unei lucrări care celebrează dragostea în cadrul unui ansamblu funerar:

„Această Poartă a sărutului nu aminteşte de un monument comemorativ. Este mai degrabă un imn închinat vieţii şi eternităţii dragostei. Şi cu toate acestea, ea se înscrie perfect în logica acestui ansamblu monumental care proclamă credinţa profundă a artistului în viaţă şi destinul omului”.

Ionel Jianu susţine că monumentul exprimă unul din principiile gândirii lui Brâncuşi: „Credinţa în triumful dragostei asupra morţii”