Care a fost adevăratul tren al foamei şi de unde provine porecla primită
0
„Trenul foamei“ a fost denumită o cursa feroviară care-i aducea în oraşul minier Motru, din judeţul Gorj, pe locuitorii din alte localităţi ale ţării, de la sute de kilometri, pentru a se aproviziona cu mâncare.
Oraşul Motru a luat naştere în anul 1966, în urma deschiderii unor mine. Oraşul era foarte bine aprovizionat cu alimente, pentru a-i încuraja pe românii din alte zone să vină şi să se angajeze la mină. În Motru nu se introdusese cartela pentru pâine şi mulţi români, chiar şi din alte judeţe, veneau la Motru pentru a se aproviziona. Mulţi veneau cu trenul care era denumit «trenul foamei».
„Din 1960 se deschid trei mine pentru exploatarea în subteran a lignitului: Horăşti, Leurda şi Ploştina. La 24 mai 1966 pe terenurile din lunca Motrului, proprietate a comunei Ploştina, se organizează oraşul Motru, prin decret al Consiliului de Stat. Întrre timp se construiseră peste 2000 de apartamente şi o şcoală cu 26 de săli de clasă. (...) În zonele miniere sunt «detaşaţi» mii de muncitori din alte regiuni pentru a contribui la creşterea producţiei de cărbune. Pe nesimţite, magazinele alimentare devin tot mai goale. Carnea, laptele şi untul se mai pot procura doar cu mari sacrifici. După ce sunt restricţionate consumurile de energie electrică şi termică, se trece la raţionalizarea alimentelor. Deşi se lăuda cu producţii de 30-32 milioane tone de cereale, România comunistă nu putea asigura o pâine pentru fiecare dintre locuitorii săi. În oraşe şi centre muncitoreşti, pâinea a fost cartelată. Excepţie Bucureştiul şi centrele miniere. (...)
Şi totuşi, până în octombrie 1981, oamenii mai aveau o şansă. Centrele miniere din judeţul Gorj au fost ocolite o vreme de distribuirea pâinii pe cartele. La Motru veneau spre a se aproviziona cu alimentul subzistenţei mii de oameni din Teleorman, Ialomiţa, Olt, Dolj, Mehedinţi Vâlcea, Caraş Severin... Toată lumea îşi aminteşte de «trenul foamei» care-i aducea la Motru pe oamenii Bărăganului, pentru a se aproviziona cu pâinea obţinută prin sudoarea lor“, notează istoricul Gheorghe Gorun, în lucrarea sa „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)“.
Foto: Constantin Nistor
Cornel Ciciu, un localnic din Motru, îşi aminteşte şi el de a cele vremuri şi cum oamenii veneau şi plecau din Motru cu saci de mâncare:
„Mulţi locuitori care trăiesc astăzi îşi amintesc cum circula atunci trenul foamei. Mica fabrică de pâine din Motru, ce zace acum devastată, dărâmată şi sub gunoaie, producea în 1981 peste 30 de tone de pâine neagră, intermediară şi albă, pentru o populaţie ce nu trecea de 20.000 de suflete. În schimb, cu fiecare tren ce sosea la Motru veneau oameni de pe tot cuprinsul Olteniei, unii chiar din Roşiori încoace, ce se aprovizionau cu pâine cărată cu sacii. Se ajunsese pe atunci, în zona de câmpie ca o pâine ţinută o noapte în motorină să ardă în sobă o zi şi să dea căldură. Animalele oamenilor din gospodării porci sau chiar şi vaci, se hrăneau cu pâine de la Motru, fiind foarte ieftină“.
Decretele care au dus la răscularea minerilor
Preşedintele Consiliului Popular de atunci a luat măsura raţionalizării pâinii. „Acest consum mare l-a speriat pe Cărbunaru Constantin, proaspăt preşedinte al Consiliului Popular, care a dorit să păstreze pâinea pentru locuitorii oraşului sau poate pentru a brava a hotărât raţionalizarea şi a dat ordin să se treacă pâinea la cartelă conform unei hotărâri guvernamentale ce nu se aplicase în zonele miniere“, a mai relatat Cornel Ciciu.
Istoricul Gheorghe Gorun arată că raţionalizarea pâinii s-a luat de către autorităţile centrale: „În 9 octombrie 1981 este publicat Decretul Consiliului de Stat nr.306, conform căruia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani „cumpărarea, în scop de stocare în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea şi alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei. (...) Toţi participanţii şi martorii cu care am discutat, foşti demnitari ai regimului comunist sau simpli muncitori, au declarat că revolta de la Motru a fost generată de condiţiile inumane de muncă, de starea de epuizare fizică şi psihică în care se găseau oamenii, de legislaţia scelerată, de apăsarea cumplită pe care o exercită securitatea, miliţia, procuratura, de lipsa speranţei că lucrurile se vor îndrepta“.
Decretul nr. 313 avea să declanşeze revolta mierilor din Motru, pentru că şi pâinea devine raţionalizată. „Scânteia care a aprins vâlvătaia a fost Decretul nr. 313 din 17 octombrie 1981. (...) Se reia teza aprovizionării cetăţenilor cu pâine, făină, mălai numai din localităţile în care îşi au domiciliul sau în care lucrează. La Motru este o situaţie specială. În mineritul şi întreprinderile adiacente de aici lucrează aproximativ 11.000 de navetişti, aduşi de pe 87 de trasee din Gorj şi judeţele limitrofe. Cei care locuiesc în municipii şi oraşe se aprovizionează cu pâine, făină şi mălai din magazinele la care sunt arondaţi. Aprovizionarea celor care lucrează în oraşe în alte ramuri decât cele agricole se face în oraşele în care îşi au locul de muncă(...) Pe fondul lipsurilor, nemulţumirilor, opresiunii generale a venit Decretul 313 din 17 octombrie 1981. Acest decret aprinde energiile. El este scânteia care declanşează revolta. Pâinea este cel mai important produs alimentar. Minerii şi cei din mediul rural spuneau: «Cât mai este pâine, nu murim de foame»... Decretul 313 introduce raţionalizarea pâinii şi în zonele miniere. (...) În oraş, pâinea se distribuie numai pe baza tichetului de zahăr şi ulei şi numai câte 400 grame pâine de persoană (pe tichet era trecut şi numărul de persoane din familia respectivă). Cei care nu aveau tichetul primeau numai 200 grame de pâine“, se menţionează în lucrarea istoricului Gheorghe Gorun.
Revolta minerilor, înăbuşită de armată
Revolta minerilor împotriva raţionalizării pâinii s-a transformat în una dintre cele mai importante mişcări anticomuniste din istorie. Minerii au ocupat oraşul şi sediile principalelor instituţii, chiar şi pe cel al miliţiei. Emil Bobu, al doilea om din PCR, care a fost trimis la Motru să rezolve problema, a fost atacat cu cartofi. Revolta minerilor a fost înăbuşită de armată, la Motru sosind militari din mai multe localităţi. Revolta din data de 19 octombrie a fost înăbuşită. Zece persoane au fost arestate şi condamnate apoi la închisoare.
Se încarcă comentariile...
