Adolescenţi puşi să strângă gunoiul pe care l-au făcut într-un loc de joacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au pus mâna pe mături şi au adunat gunoiul
Tinerii au pus mâna pe mături şi au adunat gunoiul

Câţiva adolscenţi din Târgu Jiu care au mâncat seminţe şi au murdărit un loc de joacă au fos puşi de poliţiştii locali să strângă cojile lăsate în urma lor.

Tinerii au luat măturile şi au strâns mizeria pe care au făcut-o. 

„Domeniul public nu este coş de gunoi! Asta le-au explicat colegii noştri unor tineri, care au aşternut un "covor" de coji de seminţe într-un loc de joacă public, amenajat într-un cartier din municipiul Târgu Jiu.

Poliţiştii locali au purtat discuţii cu tinerii respectivi despre necesitatea păstrării curăţeniei în locurile publice, despre sancţiunile contravenţionale aplicabile în cazul nerespectării acestor norme şi mai ales despre contribuţia pe care aceştia o au, în calitate de membri ai societăţii, la evoluţia acesteia, despre adoptarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător.

În acest context, tinerii avertizaţi au iniţiat o acţiune de ecologizare a locului de joacă, luându-şi angajamentul ca pe viitor să nu mai repete astfel de fapte“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Târgu Jiu într-o postare de pe pagina de Facebook.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite