Şapte monumente din Târgu Jiu ar putea fi restaurate

Şapte monumente din Târgu Jiu ar putea fi restaurate

Statuia lui Tudor Vladimirescu, cea mai veche din Târgu Jiu, ar putea fi restaurată

Şapte monumente de pe raza municipiului Târgu Jiu ar putea fi restaurate în acest an, dacă vor fi alocate fondurile necesare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mausoleul „Ecaterinei Teodoroiu“, din Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, ar putea să beneficieze de lucrări de întreţinere, cu toate că a beneficiat de o restaurare în urmî cu puţin timp. 
„Vom interveni asupra Mausoleului «Ecaterina Teodoroiu», pentru că suntem în programul de intervenţie şi întreţinere şi nu mai trebuie lăsat să se prăbuşească, aşa cum s-ar fi întâmplat. Avem şi acordul Direcţiei pentru cultură pentru intervenţiile pe care le vom face în trei etape în acest an. Vrem să interveni asupra statuii Tudor Vladimirescu, bustului Brâncuşi din faţa Casei de Cultură, a bustului Magheru, statuii Ecaterinei Teodoroiu“, a spus Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare şi Documentare «Constantin Brâncuşi». 
 

Monuentele pot fi degradate iremediabil

 
Doru Strâmbulescu susţine că monumentele riscă să se degradeze iremediabil dacă nu se mva interveni: „Sunt nişte costuri, dar dacă mai lăsă aceste monumente încă un an, doi sau trei riscăm să ajungă nişte fiare vechi în oraş şi să nu se mai uite nimeni la ele. De exemplu, la statuia Ecaterine Teodoroiu, tot postamentul şi tot arealul lucrării, să nu mai vorbim de întreaga lucrare, se prăbuşeşte. Nu poţi să laşi un obiectiv atât de important de izbelişte. Statuia lui Tudor Vladimirescu, care este şi cea mai veche din oraş, dar şi cea mai frumoasă. Am făcut o evaluare a acestor lucrări cu o echipă de restauratori şi, în funcţie de lucrările necesare care trebuie realizate, ne vor face şi o ofertă de costuri. Monumentele sunt adevărate simboluri ale acestui oraş“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările