FOTO Vârful Dufourspitze, din Elveţia, cucerit de Gea Badea şi de Alexandru Dobra. Cât de grea a fost ascensiunea

Geo Badea, alpinist şi salvamontist din Dâmboviţa a reuşit, zilele trecute să cucerească Vârful Dufourspitze (4.635m), cel mai înalt munte al Elveţiei şi al doilea după Mont Blanc, situat în zona Alpilor de la graniţa elveţiano-italiană.

Geo Badea l-a avut coechipier în această expediţie pe Alexandru Dobra. Împreună au reuşit ascensiunea pe ruta clasică, Creastă Vestică, în aproximativ 7 ore, cu plecare la 3 dimineaţă de la Refugiul Monte Rosa (2.788m).

Accesul în zona montană înalta a masivului, se face cu plecare din staţiunea Zermatt, folosind trenul cu cremaliera, care ne duce până la Gornegrat (3.100m). Ideal, pentru cei care vor să urce Dufourspitze pe ruta elveţiană, ar fi să coboare mai jos, la Riffelberg (2.585m) şi să prindă de aici, potecă pe curbă de nivel ce ne duce la jumătatea gheţarului Gorner. 

„Ajunşi la baza gheţarului avem două variante, prima, mai lungă şi mai circulată, dar  cu mai puţine urcări, ce traversează gheţarul, iar cea de a două, prin vale, pe lângă lacurile glaciare Ob dem. Optăm pentru cea de a două varianta, care este mai rapidă, dar mai puţîn umblată şi cu mai multe urcuşuri. Ajungem la Refugiul Monte Rosa, o cabană în toată regulă cu absolut toate utilităţile necesare unei cabane montane. De pe terasă şi sala de mese a acestuia, priveliştea spre Matterhorn şi vârfurile din preajma, este superbă. Ne odihnim, după lungul drum şerpuind printre crevase şi grohotisuri imense”, spune Geo Badea.

Primele pante sunt lejere, însă după ce aproximăm jumătatea traseului, înclinarea începe să se accentueze. 

Sub prima pantă, grupul de francezi, se retrage. Ajungem în sectorul mai tehnic al crestei unde se retrag şi elveţienii, considerând că este prea lungă şi prea anevoiosa partea finală spre vârf.

Creasta somitala a muntelui Dufourspitze, are trei porţiuni mai delicate, prima care este mai scurtă şi nu foarte dificilă, cea de a două, o pantă mai abruptă de aproximativ 200m, şi partea finală spre vârf, care este cea mai tehnică şi  mai ascendentă. 

„Rămaşi singuri pe această parte finală de creastă, nu ne grăbim, fiindcă avem suficient timp, însă ne displace faptul că trebuie să ne retragem tot pe aici. În jurul orei 10.00 ajungem pe vârf. Poze şi puţine vorbe, ştiind ce ne aşteaptă. Se aşază rapid şi ceaţă, care creşte şi mai tare disconfortul. Uşor, uşor, reuşim să ajungem la pantele mai domoale şi, într-un final, la refugiu. Nu zăbovim prea mult şi o luăm la vale spre Zermatt. Concluzia: un munte superb, un traseu de vis, însă foarte lung, cu diferenţa de nivel prea mare. Mulţumim Primăriei Municipiului Târgovişte pentru susţinere”, a adăugat Geo Badea.