Un asteroid de mari dimensiuni dă târcoale planetei albastre. Să ne îngrijorăm sau nu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii în astronomie au de acum material de studiu pentru o perioadă mai îndelungată. Un asteroid de mari dimensiuni se apropie vertiginos de Terra. Corpul are diametrul de 400 de metri iar dacă ar lovi pământul, ar putea şterge de pe hartă un oraş mare.

Reprezentanţii Societăţii Astronomice Române de Meteori (S.A.R.M.)spun că asteroidul s-ar putea intersecta cu atmosfera noastră în luna noiembrie, când s-ar apropia la 300.000 de kilometri.

„Sunt foarte multe astfel de corpuri care trec pe lângă pământ. Daca le-am cunoaşte pe toate, ar însemna să ne alărmăm zilnic şi să discutăm doar de aşa ceva. Pe de altă parte este şi un punct de vedere interesant pentru mass-media şi populaţie şi în felul acesta se mai justifică nişte bani, nişte fonduri puse la dispoziţie pentru astfel de cercetări. Acest asteroid nu este foarte mare, dar este mai mare decât de obicei. Are diametrul de 400 de metri, ceea ce îl face demn de luat în seamă. E mai rar ca un astfel de asteroid să treacă pe lângă pământ şi este un caz interesant. Se află la o distanţă de peste 300.000 de kilometri de Terra iar pe data de 8 noiembrie, se va apropia cel mai mult de planeta noastră. Atunci se va putea vedea chiar prin telescoapele mai mici, mai obişnuite, pe care le avem şi noi. În termeni mai academici, se va apropia la 0,85 distanţe lunare”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”, Valentin Grigore, preşedintele S.A.R.M.

Echivalentul a zeci de mii de bombe nucleare

Valentin Grigore mai spune că un pericol în momentul de faţă nu există, însă traiectoria asteroidului ar putea suferi modificări datorită atracţiei diferitelor planete.

„Oamenii ar trebui să fie mult mai preocupaţi de celelalte probleme create chiar de ei. Ne referim aici la poluare, la modificările acestea din societate. Mulţi dintrei ei au luat-o razna de-a dreptul încât apropierea asteroidului nu ar trebui luată în seamă. Dacă, din nefericire, s-ar lovi de pământ, ar produce un impact major asupra planetei. Dacă pică în Siberia de exemplu, nu va produce mari pierderi decât poate anumite schimbări climatice, însă el ar putea putea să radă un oraş mare de pe faţa pământului. Are o forţă de lovire echivalentă cu cu câteva zeci de mii de bombe nucleare”, a adăugat acesta.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite