Târgovişte: Contradicţie. Bannerul electoral, amplasat ilegal pe stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Contradicţie. Bannerul electoral, amplasat ilegal pe stâlp
Târgovişte: Contradicţie. Bannerul electoral, amplasat ilegal pe stâlp

Purtătorul de cuvânt al Electrica Târgovişte, Daniela Crintea, a declarat legat de incidentul petrecut sâmbătă la Ulieşti că, în prezent, nu există niciun contract semnat cu niciun partid politic privind amplasarea bannerelor electorale. Radu Alexandru în vârstă de 19 ani, s-a urcat pe un stâlp al Electrica din Ulieşti pentru a monta un banner electoral, şi a căzut de la o înălţime de trei metri electrocutat.

„Nu avem contracte de închiriere pentru stâlpi. A existat doar o solicitare din partea a două partide politice, PSD şi PDL, cărora li s-au transmis răspunsurile oficiale, prin care se comunicau documentele necesare încheierii contractelor şi anume: certificat de urbanism, autorizaţie de construire de la Consiliul Local, proces verbal de inventariere pentru evidenţierea locaţiilor. Prin aceste acte puteau să stâlpii pentru afişele electorale, a declarat Daniela Crintea.

Reprezentanţii PDL Dâmboviţa, cei care voiau să monteze bannerul pe stâlp, au spus însă că ei au contract încheiat cu Electrica.

Intervenţie neautorizată...

Pentru că nu există un contract între cele două părţi, în cazul de faţă Electrica şi PDL, tânărul a amplasat fără autorizaţie acel banner.

„Oameni„ care se fac vinovaţi de producerea accidentului vor fi identificaţi în ancheta pe care o va face ITM Dâmboviţa. Noi nu îl avem înregistrat ca accident de muncă. În condiţiile în care ar fi existat un contract între părţi, montarea bannerelor ar fi trebuit făcută de un personal specializat al proprietarului, în baza unei convenţii de exploatare care stabileşte toate elementele. Neexistând acest contract, montarea s-a făcut fără respectarea unui cadru legal. Deci este o intervenţie neautorizată în instalaţia electrică de care nu ne facem responsabili, a mai spus Daniela Crintea.

Numai că reprezentanţii ITM Dâmboviţa, se dezic şi ei de acest caz, spunând că dacă nu este mortal nu este de compenţa lor. “Nefiind un caz mortal, ancheta privind desfuşurarea evenimentului o va face Electrica, pentru că stâlpul este al lor. Dacă murea acel băiat ne-am fi ocupat noi de caz”, a declarat Letiţia Nistor, purtătorul de cuvânt al ITM Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite