Restricţii de acces pe majoritatea traseelor turistice din Munţii Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii dâmboviţeni atrag atenţia că la acest moment sunt restricţii de acces pe majoritatea traseelor turistice din zona înalta a judeţului Dâmboviţa, din Munţii Bucegi. Turiştii care vor să parcurgă traseele din munţi trebuie să consulte echipa de serviciu prezentă în permanenţă la Sediul Salvamont din zona Peştera.

În acest weekend echipa Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Dâmboviţa s-a reunit în zona Peştera din Munţii Bucegi, pentru mai multe activităţi. O parte din echipă s-a deplasat pe traseul bandă roşie, Padina - Şaua Laptici, pentru deschiderea potecii turistice şi înlăturarea copacilor căzuţi, urmând ca aceasta să revină pe bandă albastră, Şaua Cocora-Peştera. 

O altă echipă a mers pe traseul Peştera-Babele pentru patrulare şi prevenire a accidentelor montane, iar o altă în Peştera Ialomiţei pentru asistenţă salvaspeo. 

image

Spre seară s-au realizat şi două activităţi de simulare în tehnică de salvare montană, ambele aproape de Valea Obârşiei. Primul caz a fost cu recuperare a unei pesroane aflate în hipotermie, iar cel de-al doilea accidentat, cu fractură de glezna. Echipele de salvare au fost împărţite în două, câte 6 salvatori, coordonaţi de un şef de echipa şi fiecare însoţită de un cadru medical calificat. 

"Cele două activităţi de salvare s-au desfăşurat în condiţii bune de lucru în echipa, deplasare rapidă până la locul accidentului, acordarea primului ajutor şi transportul accidentatului în siguranţă, până la preluarea acestuia de echipa medicală.  Tot în acest weekend echipa s-a întrunit pentru a stabili în şedinţa tehnică, graficele de patrulare preventivă pentru sărbătorile de sfârşit de decembrie, patrularea pentru luna ianuarie şi alte priorităţi. Obiectivul principal al Echipei Salvamont-Salvaspeo Dâmboviţa este prevenirea accidentelor montane, precum şi cele din Peştera Ialomiţei, specializarea unei părţi a echipei în tehnicile se salvare montană şi salvaspeo", se arată într-un comunicat al Salvamont Dâmboviţa. 

image


 

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite