Ce scrie presa din Olanda despre pedofilul care ar fi ucis-o pe fetiţa din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa din Olanda relatează despre cazul din Dâmboviţa, acolo unde o fetiţă a fost omorâtă de un cetăţean olandez, după ce a răpit-o de pe stradă, la distanţă mică de casa ei. Poliţiştii străini colaborează cu cei din România pentru a-l prinde pe suspectul principal, care, sâmbătă, a reuşit să plece din ţara noastră pentru că pe numele său nu fusese emisă nicio restricţie.

Presa din Olanda oferă detalii despre criminalul fetiţei de 11 ani: Autorităţile din Olanda sunt la curent cu ancheta.

Ministerul olandez de Externe a transmis pentru cotidianul De Telegraaf că Ambasada Olandei din Bucureşti "a aflat din presă despre acest caz", potrivit Mediafax.

Un purtător de cuvânt al instituţiei a declarat pentru site-ul Gelderlander.nl: "Deocamdată, este vorba de un caz aflat în resortul Poliţiei române. Urmărim cazul în presă. Dacă putem oferi asistenţă, vom fi contactaţi".

Conform unor surse citate de site-ul AD.nl, anchetatorii din România au discutat deja despre acest caz cu autorităţile din Olanda. Poliţia din Olanda nu a confirmat oficial informaţia.

Presa olandeză relatează despre cazul suspectului J.V., un bărbat de 47 de ani suspectat că a omorât o fetiţă în localitatea Gura Şuţii. 

„Turistul“ olandez care a omorât o copilă în Dâmboviţa are cazier. Ce fapte a comis în ţara sa
„Turistul“ olandez care a omorât o copilă în Dâmboviţa are cazier. Ce fapte a comis în ţara sa

Bărbatul olandez care a ucis o fetiţă de 11 ani, în Dâmboviţa, este un cunoscut al Poliţiei din ţara sa. Principalul suspect al crimei din Gura Şuţii a mai fost anchetat pentru agresiuni sexuale, violenţă şi conducere sub influenţa alcoolului, a declarat şeful Poliţiei, Liviu Vasilescu, pentru Digi24.

 „În momentul de faţă, e în lucru un dosar penal. Vă confirm că am luat legătura chiar în seara de sâmbătă spre duminică cu omologii, este cunoscut cu infracţiuni la viaţa sexuală, violenţă şi conducere sub influenţa alcoolului. Este un cazier al lui, e o chestiune a colegilor olandezi, figurează cu astfel de fapte în cazier”, a spus Vasilescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite