Mandatul de administrator public al lui Ionuţ Săvoiu, la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a încetat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cjd cladire

În data de 16 aprilie 2019, în urma încetării mandatului preşedintelui CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu, a fost emisă dispoziţia prin care a încetat de drept contractul de management în baza căruia Ionuţ Săvoiu a îndeplinit funcţia de administrator public la Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Săvoiu deţinea funcţia din luna mai 2018. 

„Cu această ocazie ţîn să mulţumesc Consiliului Judeţean pentru încrederea acordată, întregii echipe din conducere şi personalului din cadrul instituţiei pentru colaborarea avută. Doresc totodată să mulţumesc primarilor din judeţ şi reprezentanţilor instituţiilor de la nivel judeţean ai căror colaborator dedicat în derularea diverselor activităţi comune m-am străduit să fiu. Am avut experienţa deosebită a unui an de muncă susţinută pe multiple planuri. Au existat multe provocări şi dificultăţi dar şi satisfacţia unor lucruri bine angajate în perspectivă în interesul întregii comunităţii dâmboviţene. Cred cu tărie în viitorul proiectelor pe care le am avut în grijă şi în impactul acestora în dezvoltarea infrastructurii şi economiei judeţului. La nevoie, voi fi un sprijin real pentru noua echipă de conducere de la Consiliul Judeţean în domeniile de competenţă”, a precizat Ionuţ Săvoiu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

ionut savoiu

FOTO: Ionuţ Săvoiu
 

Prefectura Dâmboviţa a anunţat că Daniel Comănescu a pierdut mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, ca urmare a unei decizii de retragere a sprijinului politic, de către PSD.

Daniel Comănescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa ( până în data de 17 aprilie 2019) a fost ales consilier judeţean pe lista PSD Dâmboviţa, la alegerile din 2016.

Cel mai probabil, viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa va fi actualul consilier judeţean PSD, Alexandru Oprea.
 


FOTO: Daniel Comănescu

Imagine indisponibilă
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite