Ia românescă este sărbătorită la Muzeul de Istorie

Ia este, în fapt, o cămaşă tradiţională românească de sărbătoare, confecţionată din pânză albă, bumbac, in sau borangic şi împodobită cu mărgele şi broderii la mâneci şi la gât

Cu ocazia Zilei Universale a Iei, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte, oferă publicului vizitator expoziţia etnografică, intitulată sugestiv: „Sărbătoarea iei”, în cadrul căreia vor putea fi admirate frumoasele ii purtate pe melegurile dâmboviţene, dar şi obiecte specifice meşteşugului ţesutului.

Expoziţia organizată în holul mare al Muzeului de Istorie va putea fi vizitată în perioada 23 – 30 iunie 2017, accesul fiind gratuit, şi se constituie într-un demers de promovare a valorilor spirituale si materiale legate de semificaţia iei, dar si a zilei de 24 iunie, când în calendarul popular erau sărbătorite Sânzienele sau Dragaica.

Informaţii despre Ziua Universală a Iei

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an la 24 iunie. Comunitatea online "La Blouse Roumaine" a propus, la 21 ianuarie 2013, ia - bluza tradiţională românească - drept brand de ţară şi a organizat, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene, prima Zi Universală a Iei. Evenimentul a devenit în scurt timp un eveniment global, sărbătorit pe 6 continente, în peste 50 de ţări. ''La Blouse Roumaine'' a generat o serie de iniţiative de repoziţionare identitară a iei, precum şi a culturii tradiţionale în general.

Piesa principală a costumului popular românesc este cămaşa, termenul de ie fiind atribuit doar cămăşii femeieşti. Cămaşa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză şi cu o deschizătură în partea de sus. Iniţial, cămăşile erau confecţionate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase şi bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in şi cânepă, mai ales în partea de nord a ţării, în timp ce în sud cămăşile erau mai frecvent ţesute cu borangic. Faţa şi spatele cămăşii se numesc ''stan'', iar partea inferioară ''poale''. 

Stanul se confecţiona din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braţ, cămaşa era prevăzută cu aşa numita ''pavă'', care oferea comoditate în timpul mişcării. 

Ia este, în fapt, o cămaşă tradiţională românească de sărbătoare, confecţionată din pânză albă, bumbac, in sau borangic şi împodobită cu mărgele şi broderii la mâneci şi la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului şi întărit cu şnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încreţite atât la umeri, cât şi la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămaşă scurtă până la talie, spre deosebire de cămaşa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp şi se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ''vrăji şi pericole''. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiţia şi gustul de la o generaţie la alta. 

* Ia cu altiţă — acest model de ie este cel mai des întâlnit în ţara noastră. Astfel o putem vedea în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, Covasnei. Se caracterizează prin prezenţa constantă a unor câmpuri ornamentale: guler — piept şi mâneca cu mai multe zone, denumite altiţă (porţiunea de broderie care acoperă umărul), încreţul (o fâşie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiţă), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâşii mâneca) şi breţara. 

* Ia cu tăblie — eliminarea încreţului şi acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfăşurare, de la locul de unde începe altiţa pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii, a dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului. 

* Ia cu umăr — întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului şi Făgăraşului. În locul altiţei există o fâşie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraş sau umăr. O fâşie similară se observă în dreptul cotului, care se cheamă ''pisti cot''. Ca un ultim element ornamental, pe mânecă există breţara. Gulerul iei (denumit obzincă) este cusut cu multă fineţe. 

* Ia cu chiept sau ciupag — pe întreaga zonă a încreţiturii pieptului se poate observa o bogată şi masivă ornamentaţie geometrică — broderie pe muchie. 

* Cămaşa încărcată — pieptul şi umerii acestui tip de ie sunt acoperiţi în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele. 

* Cămaşa cu platcă se întâlneşte în Maramureş şi Bihor; prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Se observă astfel două variante caracteristice, după varietatea ornamentaţiei: cămaşa de Oaş (predominând culoarea galbenă) şi cămaşa de Maramureş (predominând culoarea verde). Pentru ambele, ornamentul de pe umăr este din crăţele, un fel de fagure.