FOTO Târgovişte: Descoperă omul de Neanderthal la “Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei pasionaţi de cele mai veci exponate din istoria omenirii, dar şi transformările prin care omul a ajuns în faza actuală, trebuie neapărat să facă o vizită la Târgovişte. În fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti s-a deshis, recent, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, muzeu unic în România prin tematică, dar mai ales prin obiectele expuse.


Vizitatorii pot afla despre modul de viaţă al unor populaţii vechi sau pot învăţa ce însemna să trăieşti în timpul grelelor epoci de gheaţă. De asemenea, vizitatorii pot "răsfoi" manualul de  supravieţuire al omului din Neanderthal.

„Acest muzeu nu este al exponatelor pe care le-am donat eu. Este un muzeu al exponatelor care au rezultat din cercetări de peste 45 de ani, ale mele şi colaboratorilor mei, cărora le mulţumesc că au fost alături de mine. Este o satisfacţie extraordinară că, după 45 de ani de trudire în domeniul arheologic, reuşesc să vă ofer posibilitatea să faceţi o mică excursie în lumea minunată a Paleoliticului”, a declarat prof. Marin Cârciumaru, cel care a venit cu ideea înfiinţării unui astfel de muzeu, la Târgovişte.

Exponate vechi de 50.000 de ani

Expoziţia permanentă a acestui muzeu reuneşte cele mai spectaculoase descoperiri arheologice realizate în cei peste 50 de ani de activitate ştiinţifică a profesorului Marin Cârciumaru.

În interiorul muzeului sunt expuse piese din preistorie de relevanţă, descoperite în România, obiecte de podoabă, unelte, arme din piatră, care reflectă modul de a trăi al oamenilor, paşii făcuţi începând de acum 100.000 de ani, iar la intrare este realizată o peşteră cu profil caracteristic lui “homo sapiens”, dar şi o sală de lucru cu copiii pe această tematică.

Cea mai importantă piesă a muzeului va fi cu siguranţă un superb pandantiv din piatră complex gravat cu motive geometrice, recuperat dintr-un strat care aparţine culturii gravetiene, datat la peste 20.000 ani (datări radiometrice prin metoda C-14).

Printre cele mai vechi exponate se numără şi câteva vase pentru prepararea ocrului, un fluier dar şi un colier de melci, a căror vechime este de peste 50.000 de ani. Toată finanţarea proiectului a fost asigurată din fondurile Consiliului Judeţean Dâmboviţa, valoarea investiţiei fiind de 872.690 lei. „Muzeul este unic prin faptul că piesele sunt deosebite, sunt piese pe care multe muzee din ţară le-ar dori, dar, iată, avem bucuria ca acestea să ajungă la Târgovişte”, a declarat Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească.

Muzeul este deschis săptămânal, de marţi până duminică, preţul unui bilet fiind de 7 lei pentru adulţi. Elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 50% .

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite