FOTO Natura „prinsă” în beton. Expoziţie inedită realizată de un jurnalist. „În fuga noastră trecem pe lângă frumuseţile naturii nepăsatori, gânditori”

FOTO Natura „prinsă” în beton. Expoziţie inedită realizată de un jurnalist. „În fuga noastră trecem pe lângă frumuseţile naturii nepăsatori, gânditori”

Jurnalistul Ciprian Ştefan Olteanu şi-a prezentat, la Palatul Culturii din Ploieşti, o nouă expoziţie personală. După ce, în urmă cu doi ani, a prezentat la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte o expoziţie în care a ornat frumos pietre şi bucăţi din lemn, acum a creat o expoziţie cu flori din natura incadrate în beton.

 
Expoziţia de fotografie „Viaţă… pur şi simplu!” este o pledoarie pentru protejarea mediului în care trăim.
 
Expoziţia lui Ciprian Ştefan Olteanu prezintă un concept unicat de „fotografie altfel”, încadrată în beton, care scoate în evidenţă sufocarea naturii în zonele urbane şi forţa ei de rezistenţă în acest mediu nociv.
 
„Aceste lucrări-instalaţii, dincolo de a fi un manifest împotriva a ceea ce înseamnă urbanism opresiv, au calitatea unei rafinate, echilibrate şi tulburător de delicate aşezări în registrul plastic. Aici nu este vorba numai de îndemânare – este de la sine înţeleasă – ci şi de viziune, de acea percutanţă a imaginarului, care face cu putinţă arta, gestul artistic edificator”, spune scriitorul şi colecţionarul de artă Damian Spiridon.
 


 
Realizator radio/Tv, Ciprian Olteau s-a născut într-o familie de artişti - tatăl său pictor bisericesc, mama pictoriţă pe sticlă, fratele profesor de chitară. A fost elev la Şcoala Populară de Artă "Octav Enigărescu", clasa de pictură a profesorului Tiberiu Cercel. Ulterior, a obsolvit facultatea de drept.  
 
Ciprian a mai adus în atenţia publicului o ezpoziţie, în 2017, organizată la Teatrul Tony Bulandra, intitulată "Forme în timp: lemn, piatră, metal". Expoziţia a fost cu vânzare. 
 
„Nu sunt fotograf profesionist, dar am incercat să surprind frumuseţi aflate in drumul nostru zilnic, un drum printre betoane. În fuga noastră trecem pe lângă ele nepăsatori, gânditori. Sper ca aceaste picături de frumos să va incânte sufletele, macar pentru câteva momente”, a spus Ciprian.





 
CITEŞTE ŞI:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: