Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” mai poate fi vizitată până pe 25 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Publicul vizitator va avea ocazia de a admira evoluţia prelucrării metalelor preţioase de-a lungul a 6.000 de ani de istorie
Publicul vizitator va avea ocazia de a admira evoluţia prelucrării metalelor preţioase de-a lungul a 6.000 de ani de istorie

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Muzeul Naţional de Istorie a României, prelungesc perioada în care poate fi vizitată Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României”, până la data de 25 februarie 2018.

Expoziţia este găzduită de Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr.189. "Această decizie a fost luată în urma solicitărilor venite din partea publicului vizitator. Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” este unică prin valoarea şi importanţa istorică a celor peste 1000 de artefacte din metale preţioase", se precizează într-un comunicat de presă al Curţii Domneşti. 

aurul şi arginstul antic al romaniei

Prin intermediul exponatelor, adevărate capodopere ale orfevrăriei preistorice şi antice din spaţiul românesc, publicul vizitator va avea ocazia de a admira evoluţia prelucrării metalelor preţioase de-a lungul a 6.000 de ani de istorie.

"Iniţiativa organizării acestei importante expoziţii a aparţinut Muzeului Naţional de Istorie a României, care în anul 2013, cu contribuţia a 32 de muzee din ţară, printre care se numără şi instituţia noastră, a demarat acest extraordinar proiect, cu dorinţa de a face cât mai cunoscute multitudinea de piese din metale preţioase, descoperite de specialişti în ultimele două veacuri. În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate tezaurele de la: Pietroasele – judeţul Buzău (Cloşca cu puii de aur), Grădiştea Muncelului – judeţul Hunedoara (brăţările dacice), Buneşti Avereşti – judeţul Vaslui (diadema), Ostrovul Mare şi Hinova – judeţul Mehedinţi, Cucuteni Băiceni – judeţul Iaşi, Agighidol – judeţul Tulcea, Peretu – judeţul Teleorman, Sâncrăieni – judeţul Harghita, Constanţa (Tomis), Histria, Hârşova – judeţul Constanţa, Apahida, Cluj Someşeni – judeţul Cluj, Cugir, Blaj – judeţul Alba etc.", mai precizează sursa citată.

Din luna decembrie 2013 şi până în prezent expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad, Galaţi.

Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 9:00 - 17:00, preţul unui bilet fiind de 4 lei - pentru elevi, studenţi, pensionari şi 8 lei - pentru adulţi.

aurul şi arginstul antic al romaniei
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite