Cum s-a văzut conjuncţia Jupiter-Saturn de la 1.800 m. Ultimul fenomen similar, în urmă cu 400 de ani FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conjuncţia Jupiter-Saturn, Munţii Bucegi. FOTO: Valentin Grigore, SARM / Facebook
Conjuncţia Jupiter-Saturn, Munţii Bucegi. FOTO: Valentin Grigore, SARM / Facebook

Conjuncţia istorică dintre Jupiter şi Saturn nu putea fi ratată de membrii Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM), care au urcat până la 1.800 de metri, în Munţii Bucegi, pentru a surprinde cât mai bine fenomenul.

Apropierea Jupiter-Saturn a fost de 6 secunde de arc. Ultima astfel de apropiere a mai fost acum 400 de ani (invizibilă cu ochiul liber, planetele aflându-se aproape de Soare) şi acum 800 de ani. 

Următoarea mare apropiere va fi în anul 2080 şi apoi după anul 2400.

„Pentru a o vedea am fost nevoiţi să călătorim 62 de km de sub plafonul de nori de la Târgovişte (300 metri altitudine) la Dichiu (1.595 metri altitudine), apoi pe jos circa 1 oră prin zăpadă şi urcare până la 1.800 metri altitudine lângă vârful Vânturiş. Am scăpat de nori undeva mai sus de 1.700. Din nou a fost absolut fantastic! Peisajul, de vis! Planetele, incredibile. Pe cer, abia sesizabil cu ochiul liber că de fapt sunt două punte luminoase, nu unul singur. De fapt, uneori părea un punct luminos alungit”, a scris, pe Facebook, preşedintele SARM.

Conjuncţia Jupiter-Saturn, Munţii Bucegi. VIDEO: Valentin Grigore, SARM / Facebook

În seara zilei de 21 decembrie s-a produs o conjuncţie foarte apropiată între planetele Jupiter şi Saturn, ultima conjuncţie asemănătoare producându-se acum aproape 400 de ani, pe 16 iulie 1623. Distanţa aparentă dintre planetele gigant ale Sistemului Solar a fot de doar 0.1° sau 6′, acestea putând fi observate în acelaşi câmp vizual prin telescoape chiar şi la grosismente mai mari.

Conjuncţia Jupiter-Saturn, Munţii Bucegi. VIDEO: Valentin Grigore, SARM / Facebook


Conjuncţia Jupiter-Saturn, Munţii Bucegi. FOTO: Valentin Grigore, SARM / Facebook

jupiter-saturn
jupiter-saturn

Trei evenimente în 24 de ore

Luni au avut loc trei evenimente astronomice importante:

1. Solstiţiul de iarnă, chiar la miezul zilei (12:02). În emisfera nordică începe iarna astronomică. Înălţimea Soarelui pe boltă la ora amiezii este cea mai mică din an. Noaptea cea mai lungă, ziua cea mai scurtă. De acum, noaptea va scădea şi ziua va creşte, 2 minute pe zi.

2. Conjuncţia istorică dintre Jupiter şi Saturn.

3. Maximum de activitate pentru curentul de meteori Urside. Un curent nu prea spectaculos, dar care a produs două izbucniri majore în ultimii 70 de ani, în 145 şi 1986. La maximum de activitate (22 decembrie) produce între 5 şi 10 meteori pe oră. 

   

jupiter-saturn


Conjuncţia Jupiter-Saturn, Munţii Bucegi. FOTO: Valentin Grigore, SARM / Facebook

jupiter-saturn

Vă mai recomandăm şi:

Expediţia SARM către „Marea Eclipsă Americană“, probabil cea mai vizionată eclipsă din istorie

FOTO VIDEO Ploaia de meteori, surprinsă în tabăra de astronomie de la poalele Leaotei: „Copiii au învăţat multe, ca la şcoală“

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite