Corneliu Ionescu colecţionează ceramică veche

Cunoaşte mai bine ca pe propriile buzunare istoria văzută şi nevăzută a Târgoviştei.

Pentru arhitectul Corneliu Ionescu, copilăria a reprezentat cea mai dulce perioadă a vieţii. Spune asta, chiar dacă a petrecut-o în vremuri de război şi cu multe lipsuri. „Atunci, lumea era strâmtorată. Sărăcie multă. Copil fiind, nu-ţi dădeai seama de aceste probleme. Erai prins în vraja jocului şi mie îmi plăcea mult să mă joc, dar, pe măsură ce creşteam, am început să realizez fenomenul”, povesteşte Corneliu Ionescu. Îşi aminteşte că atunci când armata sovietică intrase în Târgovişte oamenii se temeau, fugeau din calea soldaţilor. Încercau să nu-i deranjeze pe ruşi, să nu-i supere. „A trecut o coloană motorizată pe stradă. Au văzut grădina noastră. Fără probleme, au trecut direct prin gard şi s-au instalat între pomi. Au făcut tabăra la noi. Au pus în poartă şapte tancuri cu tunurile în poziţie de tragere”, spune arhitectul.

A organizat expoziţii inedite
Pasiunile deosebite ale tinereţii au fost lectura şi documentarea. „Mi le-a insuflat Gheorghe Oprescu, profesorul meu de română din liceu. El mi-a sădit setea pentru citit, pentru a cerceta”. Corneliu Ionescu spune că a ajuns la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” printr-un joc al destinului. Acolo a cunoscut mulţi oameni de valoare, celebrităţi ale momentului: Ascanio Damian, Octav Doicescu, Grigore Ionescu, Alexandru Cişmigiu, Gheorghe Pătraşcu. Corneliu Ionescu a lucrat 21 de ani la Institutul Judeţean de Proiectare Dâmboviţa, apoi alţi 9 ani la Consiliul Judeţean. Acum este pensionar, dar munceşte în continuare. Îşi îngrijeşte colecţia de ceramică veche şi şade mult timp în faţa planşei de proiectare. Cunoaşte mai bine ca pe propriile buzunare Târgoviştea, cu istoria sa, văzută sau nevăzută. Se mândreşte cu piesele sale de colecţie, cu care a organizat mai multe expoziţii. Ba, unele mai valoroase le-a împrumutat pentru diferite evenimente ştiinţifice. „Mi-am îndreptat atenţia spre secolul al IV-lea, care, după mine, este unul de mare efervescenţă cultural-artistică”, mărturiseşte Corneliu Ionescu. Marea majoritate a pieselor din colecţie le-a descoperit în zona centrală a Târgoviştei. Este dezamăgit că acum nu se mai pun prea mult bazele pe cercetare. „Consider că marea hibă a cercetătorilor noştri este lipsa capacităţii de înţelegere a ceea ce ei cercetează, a obiectului de care se ocupă”. Corneliu Ionescu nu este un nostalgic al perioadei comuniste, dar spune că atunci s-au făcut lucruri bune. „Pentru cercetare se alocau fonduri. Aveai posibilitatea să pătrunzi peste tot, să studiezi trecutul”.

Întrebări şi răspunsuri:
Are arhitectura legătură cu viaţa?
Sigur că da. Adevăratul arhitect al unei epoci este orânduirea sa socială. O orânduire zdravănă creează şi mentalităţi sănătoase şi corecte. Aduce înlesniri pentru creeatorii de lucruri corecte, fundamentate.

Cum vi se pare mentalitatea omului de astăzi?
Din păcate, s-au pervertit caracterele. S-a distrus seriozitatea. Nu mai există ideea de patrie şi patriotism. E un talmeş-balmeş.

Ce îi place:
„Îmi place totul. Îmi place să văd oameni. Îmi place să mă duc la biserică. Acolo mă simt cel mai bine. Îmi place să lucrez pentru oameni. Vreau să mă străduiesc să-l văd pe Dumnezeu în fiecare lucru. Îmi place să muncesc, să-mi fac meseria”, spune arhitectul.

Ce nu îi place:
„Nu îmi place să pied timpul. Pe mine munca mă hrăneşte, iar pierderea de timp mă omoară. Îmi seacă energia. Nu îmi place când oamenii o iau razna, atunci când se depărtează de Dumnezeu şi de biserică şi când văd că se urcă cu picioarele pe credinţă”, afirmă Corneliu Ionescu.

Profil:
Nume: Corneliu Ionescu
Născut: 26 decembrie 1940, Târgovişte
Studii: Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti
Familie: Necăsătorit, fără copii