Bărbatul acuzat de viol urmat de decesul victimei, după ce şi-a pus în aplicare fanteiile sexuale cu un morcov, reţinut de poliţişti

Bărbatul acuzat de viol urmat de decesul victimei, după ce şi-a pus în aplicare fanteiile sexuale cu un morcov, reţinut de poliţişti

Călin Laurenţiu, 55 de ani, din comuna dâmboviţeană Voineşti, este acuzat că i-a provocat răni grave concubinei sale, în vârstă de 59 de ani, după ce şi-a pus în aplicare perversiunile sexuale. Potrivit anchetatorilor, agresorul i-a produs leziuni violente concubinei sale prin introducerea în rect a unui morcov, fără consimţământul acesteia.

 
„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 50 de ani, din Onceşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de viol urmat de moartea victimei. Astăzi, 31 mai, cel în cauză va fi prezentat Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul este bănuit că, în ziua de 21 mai, i-ar fi produs leziuni violente concubinei sale prin introducerea în rect a unor corpuri străine, fără consimţământul acesteia”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
 
Fantezia i-a fost fatală femeiiCei doi concubini locuiau de ceva timp împreună, într-o casă modestă, care a aparţinut unui bucureştean, izolaţi de restul lumii, la aproximativ 1 km distanţă de sat. 
 
Femeia, din spusele vecinilor, cobora foarte rar în sat, având şi o problema locomotorie iar concubinul său muncea cu ziua.
 
 
Bărbatul recunoaşte că victima l-a rugat, la un moment dat să se oprească, dar a refuzat. Dă vina pe băutură. Chiar el a sunat la 112 şi a cerut, iniţial, o ambulanţă. Când şi-a dat seama că a murit, a întors ambulanţa din drum şi a spus că nu mai e nevoie.  
 
„După ce am văzut că a murit am îmbrăcat-o frumos cu pijamale. Am anunţat salvarea înainte, dar am întors-o din drum pentru că murise. Am vrut să îi scot certificat de deces de la Primărie. I-am făcut rău, dar nu am chinuit-o cu morcovii. Ea mi-a spus să o las în pace, dar am continuat. Îmi pare rău de ea, nu am vrut să o omor. Am ţinut la ea şi ea a ţinut la mine. Am recunoscut vina în faţa poliţiştilor şi a avocatei”, a spus Călin Laurenţiu, 55 de ani.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: