Astăzi începe a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Nai, desfăşurat la Găeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Găeşti va fi în centrul atenţiei lumii culturale. Astăzi începe a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”, oraşul natal al artistului. Evenimentul are loc în perioada 10 şi 13 septembrie.

După ce, anul 2015 a fost unul extrem de încărcat pentru Gheorghe Zamfir, care a urcat, în luna iunie, de şapte ori consecutiv, împreună cu André Rieu, pe scena din Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în faţa a 84.000 de spectatori, a continuat apoi cu o serie de încă şapte reprezentaţii în Maastricht, Olanda, potrivit unui comunicat de presă.

Evenimentul de la Găeşti, oraşul natal al artistului, îşi propune să pună în lumină cariera de peste cinci decenii a muzicianului Gheorghe Zamfir, care s-a născut pe 6 aprilie 1941.

Festivalul Internaţional de Nai va cuprinde expoziţii, spectacole de muzică clasică, folclor, muzică pop, recitaluri, decernări de premii şi distincţii, o sesiune de autografe şi momente cu invitaţi surpriză.

La eveniment vor fi prezente atât personalităţi artistice din ţară, cât şi de peste hotare, între care membri ai Academiei Române, diplomaţi şi oficialităţi de marcă. Printre artiştii invitaţi se numără Nicolae Botgros şi Orchestra „Lăutarii” din Chişinău, Petruţa Kűpper, Igor Podgoreanu, Aydin Yavaş, mezzosoprana Maria Jinga, Orchestra „Zamfir 50”, dirijorul Daniel Jinga şi Corul Accoustic.

Pe 11 septembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură, Gheorghe Zamfir va susţine un recital, în care vor fi prezentate lucrări pentru orchestră simfonică şi lucrări simfonice clasice. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra condusă de Daniel Jinga şi Corul Accoustic, invitată fiind mezzosoprana Maria Jinga.

Totodată, pe 12 septembrie, de la ora 18.00, în parcul central, va avea loc un recital al lui Gheorghe Zamfir, în care vor fi prezentate publicului lucrări celebre pop, pop-opera etc. Invitaţi speciali vor fi Aydin Yavaş din Turcia şi Petruţa Kűpper din Germania.

Festivalul este organizat de Fundaţia Internaţională de Muzică „Gheorghe Zamfir”, A.P.C.T.T.R, Primăria şi Consiliul Local din Găeşti, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Program complet

10 SEPTEMBRIE – JOI ora 16:30

Deschiderea Festivalului – Cocktail desfăşurat la terasa din Parcul Central Găeşti

- Conferinţă de presă;

- Scurt recital de nai şi cvintet instrumental;   

- Se anunţă instituirea anuală a burselor de merit Gheorghe Zamfir;

- Acces pe bază de invitaţie.

11 SEPTEMBRIE – VINERI ora 19:00 – Casa de Cultură

Recital al Maestrului Gheorghe Zamfir (susţinut pe scena Casei de Cultură Găeşti), în care se prezintă lucrări pentru orchestră simfonică precum şi lucrări simfonice clasice (compozitor: Gheorghe Zamfir);

- Acompaniament: orchestra condusă de Daniel Jinga şi Corul Accoustic;

- Invitată: mezzosoprana Maria Jinga;

- În holul Casei de Cultură Găeşti: expoziţie a Maestrului Gheorghe Zamfir (viniluri, pictură, fotografii inedite, etc.);

- Acces pe bază de invitaţie.

12 SEPTEMBRIE – SÂMBĂTĂ ora 18:00 – Parcul Central

Recital al Maestrului  Gheorghe Zamfir în care se prezintă publicului lucrări celebre pop,  pop-opera, etc.

-Invitat special din Turcia: Aydin Yavaş şi orchestra simfonică;

-Recital de nai, orchestră simfonică şi cor;

-Invitată din Germania: Petruţa Kűpper; -Acces liber.

13 SEPTEMBRIE – DUMINICĂ ora 18:00 – Parcul Central

Regal folcloric cu nai (în doua părţi), în acompaniamentul Orchestrei “Lăutarii” din Chişinau, condusă de Maestrul Nicolae Botgros.

- Moment artistic susţinut de ansamblul de dansatori locali;

- Invitat din Republica Moldova: Igor Podgoreanu – solo cu taraf;

- Punct de vânzare, CD-uri, DVD-uri, cărţi, obiecte promoţionale, cărţi poştale, 

etc.

- Acces liber.  

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite