Amenzile pot fi plătite la jumătate, în termen de 15 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Poliţiei, şoferii care calcă pe bec au posibilitatea să achite amenda în termen de 15 zile calendaristice de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, la jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, în loc de 48 de ore, cum era până acum.

„De asemenea, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege şi în acele situaţii în care actul normativ de stabilire a contravenţiilor nu prevedea expres această posibilitate. Cu alte cuvinte, dacă agentul constatator vă aplică o amendă de 200 de lei, iar minimul prevăzut de lege este 100 de lei, dumneavoastră veţi putea achita în termen de 15 zile calendaristice doar 50 de lei. Totodată, amenzile nu mai pot fi achitate direct la poliţist”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Până la 24 august, termenul în care era posibilă această reducere era de 48 de ore de la înmânarea procesului verbal. Relaxarea legislaţiei are rolul de a favoriza plata amenzilor, chiar dacă ar putea să aducă sume mai mici la buget. Însă, mai multe amenzi plătite de cei care le primesc ar putea să compenseze situaţiile în care şoferii nu plătesc amenzile rutiere, conform auto-bild.ro.

Un proces verbal de constatare a contravenţiei va include în mod obligatoriu data şi locul unde a fost încheiat. Totodată, documentul va avea numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, precum şi numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal al contravenientului.

Evident, va fi descrisă fapta contravenţională, cu tot cu data, ora şi locul în care a fost săvărşită de contravenient, dar şi o descriere specifică a împrejurărilor în care s-a întâmplat aceasta, pentru a putea fi apreciată gravitatea sa şi evaluarea eventualelor pagube. Va fi indicat şi actul normativ prin care se stabilieşte şi este sancţionată contravenţia şi va fi menţionată şi posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal de constatare. Totodată, documentul trebuie să includă şi termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.

În cazul unui accident rutier, va fi indicată şi societatea de asigurări a şoferului vinovat. Desigur, toate acestea nu înseamnă nimic pentru şoferii care respectă legea şi conduc responsabil, deoarece ei nu sunt afectaţi în niciun fel de relaxarea termenului în care amenzile pot fi plătite la jumătate din cuantumul minim.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite