Încă un angajat de la Penitenciarul Mărgineni, confirmat cu coronavirus

Încă un angajat de la Penitenciarul Mărgineni, confirmat cu coronavirus

Foto: Incomod Media

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat, vineri seară, că încă un angajat de la Penitenciarul Mărgineni a fost confirmat cu coronavirus. Acesta prezintă simptome care au apărut după ce s-a prezentat ultima dată la serviciu.

”Vă informăm că, astăzi, 10.07.2020, un al doilea angajat al Penitenciarului Mărgineni a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Acesta a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul operativ, cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie”, a transmis, vineri seară, ANP.

Sursa citată a precizat că simptomatologia specifică COVID-19 a debutat ulterior ultimei prezentări la unitate.

”În continuare, administraţia locului de deţinere aplică recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa şi măsurile de intervenţie adoptate la nivel de sistem. Până la acest moment, cu excepţia celor două cazuri de angajaţi confirmaţi COVID-19, nu se înregistrează nicio altă infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Penitenciarul Mărgineni”, a mai transmis ANP.

Primul caz a fost confirmat în cusul zilei de joi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: