25 % din lucrările pentru Complexul de Nataţie de la Baza Crizantema au fost executate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Turistic de Nataţie de la Târgovişte este cel mai ambiţios proiect de acest fel din sudul ţării. El va cuprinde un bazin de înot acoperit de dimensiuni olimpice, care se va construi în conformitate cu standardele FINA, Federaţia Internaţională de Nataţie, în care se vor putea organiza competiţii de nivel european.

“S-a executat cam 25% din lucrare, deci suntem în grafic. Se munceşte respectând standardele şi parametrii ca să finalizăm cu bine cea mai mare investiţie a municipalităţii, susţinută cu fonduri europene şi locale”. a precizat, astăzi, în cadrul unei vizite de lucru pe şanţierul Complexului, primarul Gabriel Boriga.

Complexul va avea un bazin de dimensiuni olimpice, de 50 de metri lungime şi 25 de metri lăţime, cu vestiare, cu duşuri, saună, tribune. Alături de acest bazin, Complexul va mai avea 2 terenuri de minifotbal cu suprafaţă sintetică, iluminate pe timp de noapte, un teren de baschet, 3 terenuri de tenis, 2 locuri de joacă pentru copii, un amfiteatru, terase, cafenele, restaurante, un aqualand pe două hectare şi 225 de locuri de parcare.

“Valoarea totală a proiectului, aşa cum a  fost finanţat, este de 88.349.662 lei, din care 50% finanţare nerambursabilă din partea UE şi Ministerului DEzvoltării, iar 50% din partea Primăriei Târgovişte. În urma licitaţiei, însă, câştigătorul a adjudecat lucrarea cu o sumă mult mai mică urmând să se facă economii de aproximativ 25 de milioane de lei noi. Se ajunge la valoarea totală a contractului de lucrări de 63.419.182 lei (51 milioane contractul, restul TVA). Va fi un mare succes al Târgoviştei şi un mare succes al târgoviştenilor.”  a declarat Gabriel Boriga.

Câştigătorul licitaţiei este asocierea Delta ACM 93 şi o firmă din Germania. Complexul va crea 230 de locuri de muncă şi se va întinde pe 10 hectare, în zona Bazei de Agrement Crizantema.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite