VIDEO Glume obscene la balul bobocilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comediantul Cătălin Bordea a folosit cuvinte triviale la spectacolul susţinut în faţa a sute de elevi minori

Un spectacol de stand up comedy susţinut pe 18 noiembrie la un bal al bobocilor din Suceava s-a transformat în circ.

Cătălin Bordea, comediantul care a urcat pe scena Casei de Cultură din Suceava în faţa câtorva sute de liceeni de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir“, majoritatea minori, s-a dat în stambă. Timp de aproximativ 40 de minute cât a evoluat în faţa adolescenţilor, Bordea a făcut glume porcoase, a adus jigniri cu tentă sexuală şi i-a incitat pe tineri la consumul de substanţe interzise.

Glume cu tentă sexuală

Nici bine nu a făcut primii paşi pe scenă, că „artistul“ şi-a început recitalul. Cel vizat a fost un elev care tocmai susţinuse un moment din spectacol. „Şchiopeţ, mai bine-ţi spuneai numele şi atât şi, ca să ţi-o dau înapoi, păcat că mama ta n-a făcut un sex oral când trebuia“, a spus comediantul. Din „recital“ nu au lipsit nici invitaţiile la consumul de alcool sau „iarbă“. „Vă dau un sfat, pentru când o să mai creşteţi, nu amestecaţi alcoolul cu iarba şi vă spun de ce. Stăteam cu ea faţă în faţă, făceam dragoste şi ea mi-a băgat un deget în fund. Nu-i ok“, a rostit Bordea.
Invitatul elevilor şi al profesorilor de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir“ nu şi-a ascuns revolta nici vizavi de părinţi. „Când văd părinţi care se leagă de copiii lor că beau la 16, 17, 18 ani, mor. Ce dracu’ vrei să facă? Dă-o dracului, trăieşte-ţi viaţa“, a fost îndemnul comediantului.

El nu a ratat prilejul de a imita scene de sex oral direct pe scenă, condimentându-şi prestaţia cu alte vorbe de duh.

Director: „Am vrut să opresc spectacolul“

„Chiar dacă e un subiect tabu, eu militez pentru treaba asta (n.r. - sex oral), pentru că noi românii, dacă acesta ar fi un sport olimpic, am fi campioni“, a spus Bordea. Directorul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir“, Corneliu Romaşcu, s-a arătat şocat de cele petrecute vineri seară la balul organizat de instituţia de învăţământ pe care o conduce.

„Erau în sală copii minori, părinţi, mame, nu se poate aşa ceva! Am vrut să opresc spectacolul chiar de când a intrat el în scenă, dar mi s-a spus că nu se poate. Am fost complet şocat de ceea ce am văzut acolo şi vreau să aflu cum a ajuns un asemenea specimen la noi la spectacol“, a declarat Corneliu Romaşcu. De altfel, în această dimineaţă, organizatorii balului bobocilor au fost chemaţi de către director pentru a da explicaţii şi pentru a fi traşi la răspundere. Vizaţi de anchetă sunt atât elevi de clasa a XII-a, cât şi profesori. 

În ciuda insistenţelor, comediantul nu a putut fi contactat pentru e explica de ce a folosit un limbaj indecent în faţa minorilor.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite