Suceava: Păpuşile botoşănenilor s-au dat în spectacol pentru copiii suceveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii de la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani au reuşit, joi, să îi adune atât pe cei mici, cât şi pe cei mari, la un spectacol cu poveşti.

Dacă părinţii se bucură de concerte, terase şi manifestări, copiii s-au bucurat, de Zilele Sucevei, de un spectacol oferit de actorii botoşăneni la Muzeul de Istorie.

Timp de peste o oră, poveştile copilăriei au fost aduse în faţa ochilor micuţilor graţie păpuşilor mânuite de artiştii de la „Mihai Eminescu”.

“Mai vin dacă se mai face. Îmi place la teatru”, a mărturisit Ioana Iurescu, o fetiţă de şapte ani.

Piesele au captivat nu numai atenţia celor mici, care au privit vrăjiţi spectacolul, ci şi a însoţitorilor, pe care i-au transpus în minunata lume a copilăriei.

“Orice teatru atrage copilul, mai ales dacă este bine relizat, dacă este o temă adecvată vârstei, o temă educativă care are o influenţă pozitivă asupra stării lui. Nimic la această vârstă nu este mai frumos, mai plăcut, mai gingaş decât păpuşa, iar copilul se identifică cu ea”, explică Angela Trestiana Hrehorciuc, educatoare.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite