Spitalul Judeţean Suceava, primul din România cu certificat antişpagă. „Nu suntem nici îngeri, nici fără de păcat, dar încercăm să avem păcate cât mai puţine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean Suceava este primul din ţară care a obţinut un certificat ISO privind combaterea corupţiei în instituţie. Măsurile au ca scop reducerea practicilor incorente, de tipul banilor daţi în plic. Vor fi vizate şi raporturile dintre medicii prescriptori şi furnizorii de medicamente, cadourile, „ospitalitatea”, donaţiile şi beneficiile similare, angajările, precum şi achiziţiile pe care le face unitatea medicală.

Managerul Spitalul Judeţean, Vasile Râmbu, a anunţat că unitatea este prima din ţară care a fost certificată ISO pentru că a implementat un sistem de management privind combaterea corupţiei. Certificarea urmăreşte ca prin standardele adoptate pacienţii să aibă acces egal la serviciile medicale, indiferent de poziţia socială, veniturile acestora sau eventualele plăţi informale către personalul medical. Măsurile care vor fi adoptate vor viza, practic, descurajarea practicilor incorecte care se referă la bani daţi în plic sau strecuraţi în buzunarul personalului din spital. Vor fi vizate şi raporturile dintre medicii prescriptori şi furnizorii de medicamente, cadourile, „ospitalitatea”, donaţiile şi beneficiile similare, angajările, precum şi achiziţiile pe care le face unitatea medicală.

Certificatul a fost prezentat de managerul spitalului, Vasile Râmbu, într-o conferinţă de presă la care a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur.

„Noi am început această intenţie cuprivire la certificarea Spitalului Judeţean pe standardul ISO 37001 încă de anul trecut. E un standard din 2016 şi se adreseză lumii întregi, nu îndeosebi României sau Spitalului Judeţean Suceava”, a declarat Vasile Râmbu.

El a spus că în spital au fost lipite afişe antişpagă. „Afişajele împotriva atenţiilor în cazul a două categorii de actori sunt deja pe uşile de la intrarea în spital, de la intrarea în secţii, pe căile de acces în care atenţionăm şi pe cei care provoacă, şi pe cei care pretind. Nimeni în lumea asta nu rezistă sută la sută provocărilor. Noi, pe de o parte, trebuie să ne abţinem în a provoca, ceilalţi în a condiţiona sau a răspunde acelor provocări. Ţinta noastră este să-i punem pe toţi pacienţii pe poziţii de egalitate. Sunt sigur că o să apară comentarii. (...) Vreau să spun că nu suntem nici îngeri, nici fără de păcat, dar încercăm să avem păcate cât mai puţine ”, a mai spus Vasile Râmbu.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite