Senatorul Ovidiu Donţu, acuzat că a primit mită 20.000 de euro: „Mi-ar fi plăcut să aflu de la procurori că numele meu e pomenit într-un dosar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu s-a arătat nemulţumit de faptul că a aflat din presă că numele său apare într-un dosar al DNA. El a mai precizat că nu cunoaşte persoana care i-ar fi oferit mita, nu cunoaşte firma în discuţie şi nici membrii comisiei de licitaţie.

Procurorii DNA Bucureşti au descins ieri dimineaţă în 12 locaţii din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi şi municipiul Bucureşti pentru a ridica documente privitoare la nenumărate acte de corupţie comise de Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Prima locaţie vizată de procurorii anticorupţie a fost  Consiliul Judeţean Suceava, biroul de achiziţii publice, dar şi alte structuri din subordinea instituţiei, precum şi sedii de firme.

Conform procurorilor, printre multe alte fapte, rezultă că preşedintele CJ Suceava ar fi asigurat sprijinul societăţii SC Transporturi Auto SA Botoşani pentru câştigarea contractului având ca obiect executarea lucrărilor privind modernizarea DJ 178 llişeşti – Ciprian Porumbescu”, în valoare totală de 28.520.000 lei, deoarece a primit sume de bani de la Iulian Conţac, coordonator informal al SC Transporturi Auto SA Botoşani.

Iulian Conţac le-ar fi  oferit lui Cătălin Nechifor şi lui Ovidiu Donţu, senator PSD de Suceava, suma de 20.000 euro, pentru influenţarea membrilor comisiei de licitaţie în vederea acceptării ofertei SC Transporturi Auto SA Botoşani ca fiind cea mai avantajoasă.

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu, vizat de ancheta DNA alături de preşedintele CJ Suceava Cătălin Nechifor pentru luare de mită, a declarat că nu cunoaşte persoana care i-ar fi oferit mita, nu cunoaşte firma în discuţie şi nici membrii comisiei de licitaţie. Donţu a declarat că ar fi preferat să afle de la procurori că numele său este vehiculat într-un dosar şi că ar fi clarificat, de îndată, situaţiile cercetate.

“Mi-ar fi plăcut să aflu de la procurori că numele meu e pomenit într-un dosar şi aş fi venit de îndată să clarific orice situaţie în legătură cu aspectele cercetate de procurori. Am citit însă referiri la persoana mea într-un comunicat DNA”, a spus Donţu. El a arătat că nu are nici o legătură cu aspectele semnalate în documentele DNA.

„Precizez că nu cunosc persoana la care se face referire. Nu cunosc activitatea firmei aflate în discuţie. Nu cunosc nici o licitaţie la care ar fi participat acea firmă. De asemenea, în viaţa mea nu am interacţionat cu membri ai unei comisii de licitaţie. Nu-i cunosc pe membrii comisiei de licitaţie şi nu am încercat să-i contactez”, a declarat senatorul Ovidiu Donţu care şi-a exprimat speranţa că lucrurile se vor clarifica repede.

Alte ştiri pe această temă:

Percheziţii DNA de amploare. Şeful Consiliul Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, vizat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă

Percheziţii ale procurorilor DNA la Prefectura Suceava. Prefectul Florin Sinescu, vizat într-un dosar de corupţie
 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite