Pădurarul din reportajul Recorder a fost bătut crunt de mafia hoţilor de lemne. „A căutat un fier pe care să i-l înfigă în corp“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Cenusă este pădurar în comuna Moldoviţa, din judeţul Suceava, şi a avut curajul să apară într-un reportaj realizat de jurnaliştii de la Recorder, în care se arată cum se fură legal din pădurile Bucovinei. După difuzarea materialului, pădurarul a fost bătut crunt de hoţii de lemn.

Activistul de mediu Tiberiu Boşutar, din comuna suceveană Moldoviţa, a scris pe site-ul său, legeacodrului.ro, că pădurarul Răzvan Cenuşă, care a apărut într-un reportaj realizat de jurnaliştii de la Recorder, a fost bătut crunt de hoţii de lemne. În reportaj se arată cum se scoate legal din pădure lemnul doborât în mod ilegal.

Pădurarul apare în material începând cu minutul 13:58 şi devine ironic atunci când i se cer explicaţii cu privire la cauza pentru care a fost marcat un copac sănătos pentru a fi tăiat. Scena se desfăşoară în pădure, chiar în timpul unui control pe care-l fac inspectorii Gărzii Forestiere Suceava, care au fost chemaţi la faţa locului de jurnaliştii de la Recorder. Iată dialogul dintre cei implicaţi: 

- Mihai Nacu, inspector Garda Forestieră Suceava: Ce-i cu marca?

- Răzvan Cenuşă, pădurar: E marcat

- Mihai Nacu, inspector Garda Forestieră Suceava:E marcat, dar am verificat acolo şi uite că...

- Răzvan Cenuşă, pădurar: Păi, uitaţi, se văd numerele. Aţi făcut poză să vă uitaţi?

- Recorder: Ce avea arborele ăsta?

- Răzvan Cenuşă, pădurar: Ori era în curs de uscare, ori era ciocănit de ciocănitori

- Recorder:De ciocănitori?

- Răzvan Cenuşă, pădurar: Da, da, da uscat în partea de sus.

În urma reportajului, organele abilitate au început să facă controale mai serioase la Moldoviţa. Şeful de Ocol de la Moldoviţa, George Zlei, a fost chemat la Bucureşti şi ulterior şi-a dat demisia. Surse neoficiale susţin că una dintre firmele de exploatare a lemnului a primit o amendă de 40.000 de lei. Ei bine, socrul proprietarului acestei firme s-ar fi răzbunat pe pădurar şi l-ar fi lovit cu pumnul în plină figură. În fotografiile publicate de Dumitru Boşutar se vede cum pădurarul era plin de sânge.

Imagine indisponibilă

Pădurarul bătut. FOTO: Legeacodrului.ro

„A luat bătaie aseară. Era îmbrăcat în haine de pădurar, era în timpul serviciului, voia să schimbe două cauciucuri, nu era în pădure, era în spaţiul public. L-a bătut cineva implicat în mod indirect în ancheta respectivă. L-a chemat să-i spună ceva. Pădurarul s-a dus şi i-a dat cu pumnul în faţă. I-a spus că din cauza lui au început controalele în pădure. L-a ameninţat cu moartea. A dat cu pumnul în el şi a căutat un fier ca să-l bage în el, timp în care pădurarul a fugit”, a declarat Dumitru Boşutar pentru „Adevărul”.

Pădurarul nu a vrut să depună plângere la Poliţie, într-o primă fază, pentru că s-a temut. În cele din urmă a depus o plângere.


Pădurarul Cenuşă (stânga), în reportajul difuzat de Recorder.ro

Imagine indisponibilă

Contactat telefonic, şeful Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, susţine că şi instituţia a depus o plângere la Poliţie după ce a aflat că pădurarul a fost bătut. Ciobanu confirmă că pădurarul a fost lovit de socrul unui patron care exploatează lemn la Moldoviţa, însă nu a putut să ne spună cu certitudine motivul altercaţiei.

Pe de altă parte, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava susţine, prin vocea purtătorului de cuvânt, Ionuţ Epureanu, că s-a autosesizat în acest caz. „Am deschis un dosar de lovire sau alte violenţe care va fi înaintat către unitatea de Parchet competentă pentru a stabili dacă sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj”, a spus Epureanu.

Agresiunea de la Suceava a avut loc la doar o zi după ce un pădurar din Maramureş a fost ucis cu propria armă de către hoţi de lemne pe care i-a surprins în flagrant delict.

Te-ar putea interesa şi:

Soluţiile drastice ale lui Călinescu pentru stoparea mafiei lemnului şi protejarea pădurarilor

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite