O fetiţă de trei ani a ajuns la spital cu arsuri pe 35 % pe suprafaţa corpului. Greşeala comisă de mama ei
0Fetiţa în vârstă de 3 ani, din comuna Pătrăuţi a judeţului Suceava, s-a jucat cu o brichetă şi, pentru că nu era supravegheată de un adult, şi-a aprins hainele. Copila nu a beneficiat imediat de asistenţă medicală.
Incidentul s-a produs luni, 10 august, însă micuţa a fost adusă la Spitalul Judeţean Suceava abia în cursul zilei de joi, 13 august, deşi avea arsuri de gradul II şi III pe 35% din suprafaţa corpului.
Mama fetei le-a spus medicilor că a crezul că o poate trata acasă şi din acest motiv nu a cerut de îndată ajutorul cadrelor medicale.
Totodată, ea le-a spus anchetatorilor, care au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” pe numele său, că micuţa a profitat de un moment de neatenţie şi s-a jucat cu o brichetă.
În timp ce mama sa îi dădea de mâncare unui alt copil, fata şi-a dat foc la haine.