Medicii de urgenţe de la „Sf. Ioan“, pe cale de dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de la Urgenţe stau zile în şir la spital pentru a salva vieţi
Medicii de la Urgenţe stau zile în şir la spital pentru a salva vieţi

În linia întâi a Spitalului Judeţean se lucrează la foc continuu. Asaltaţi de numărul mare de pacienţi, medicii n-au timp să-şi tragă sufletul.

Teoretic, la UPU ar trebui să lucreze 19 medici, şi nu cinci câţi sunt în prezent. Ei sunt supraaglomeraţi şi sunt perioade când nu ajung acasă mai multe zile. În medie, la uşa cabinetului se prezintă între 150 şi 250 de suceveni, iar într-o linie de gardă, de 24 de ore, un singur medic investighează, tratează sau internează în jur de 100 de pacienţi.


Liniile de gardă,  în pericol


Situaţia se va înrăutăţi însă, deoarece doi dintre ei vor părăsi spitalul. „Cu toate că suntem puţini, avem doi colegi care s-au hotărât să plece în străinătate. Nu ştiu cum ne vom descurca. Este inuman să asiguri asistenţă medicală în zile cu 250 de pacienţi sau chiar mai mulţi cu doar trei medici de urgenţă. Vom fi în imposibilitatea de a asigura liniile de gardă. Am anunţat conducerea spitalului şi am făcut adresă la Ministerul Sănătăţii, iar secretarul de stat Raed Arafat ne-a asigurat că se va organiza un concurs pentru a angaja noi medici, însă nu ştim când“, ne-a declarat dr. Liviu Cîrlan, şeful UPU.


După o linie de gardă de 24 de ore medicii sunt nevoiţi să se întoarcă la muncă a doua zi în aceleaşi condiţii. De luni şi până vineri, de dimineaţă până la ora 12.00, alţi doi medici vin de acasă să îi ajute pe colegii lor care sunt epuizaţi după o zi şi o noapte de foc continuu.  „De vină pentru această situaţie e sistemul. Chiar preşedintele Colegiului Medicilor din România spunea că, la nivel naţional, 1.800 de medici pleacă afară pentru a lucra, tot atâţia câţi ies de pe băncile facultăţii. Nu au cu ce să îi stimuleze pe tineri să rămână şi de aceea se crează cercul acesta vicios“, a mai spus doctorul Cîrlan. În ţară, medicii urgentişti câştigă aproximativ 1.000 de euro din salariul de bază şi gărzi.


În străinătate ar fi plătiţi cu 5.000 de euro


Pentru aceeaşi muncă, în străinătate, un specialist din prima linie ridică, lunar, în jur de 5.000 de euro. La Spitalul Suceava, la o medie de 200 de pacienţi/zi sunt cinci medici de urgenţă şi 26 de asistente medicale comparativ cu Spitalul Floreasca din Bucureşti unde la o medie de 500 de pacienţi/zi sunt 40 de medici şi 120 de asistente medicale. Cei mai afectaţi de această criză sunt pacienţii. Anul trecut, aproximativ 64.000 de suceveni au trecut prin mâinile medicilor urgentişti, cu 4.000 mai mult faţă de 2008. La acest număr de pacienţi, ar trebui să fie 19 medici, nu cinci câţi sunt în prezent.


Bolnavii care ajung la Urgenţe şi nu reprezintă cazuri critice sunt obligaţi să aştepte uneori ore întregi până când sunt trataţi mai întâi cei cu afecţiuni mai grave. „Stau de dimineaţă aici şi aştept să văd ce e cu soţul meu. L-au luat doctorii, dar de dimineaţă eu tot aştept să vină să îmi spună cineva ce e cu el“, s-a plâns Viorica Isepciuc din Salcea, venită cu soţul care acuza dureri abdominale mari.

Opt posturi la concurs
Conducerea spitalului judeţean a anunţat scoaterea la concurs la UPU a cinci posturi de medici specialişti şi trei posturi de rezidenţi. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a promis şi el că oferă locuinţă de serviciu medicilor urgentişti care ar veni să profeseze la UPU.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite