„Marşul pentru Viaţă” din faţa Casei de Cultură şi până la Spitalul Judeţean Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marşul pentru Viaţă a ajuns la cea de-a opta ediţie la Suceava
Marşul pentru Viaţă a ajuns la cea de-a opta ediţie la Suceava

„Marşul pentru Viaţă” are în prim plan interzicerea avorturilor. Evenimentul este autorizat să se desfăşoare pentru două ore.

Astăzi, 25 martie 2017, începând cu ora 15.00, în municipiul Suceava se organizează „Marşul pentru Viaţă”, pe traseul Casa de Cultură – Prefectura Suceava – Palatul de Justiţie – Primăria Suceava – Spitalul Judeţean Suceava şi retur pe acelaşi traseu, punctul final fiind Biserica „Sfântul Dumitru”.

Acesta marş este organizat de Asociaţia „Bucovina pentru Viaţă” şi are ca temă „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”, temă ce aduce în atenţie nevoia sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină şi descurajarea practicării avortului.

În acest an, în intervalul 1 – 31 martie 2017, în Suceava precum şi în mai multe localităţi din România şi Republica Moldova se desfăşoară „Luna pentru Viaţă”, momentul culminant fiind „Marşul pentru Viaţă”.

La Suceava, „Marşul pentru Viaţă” se organizează de opt ani de zile, fiind implicate mai multe asociaţii şi fundaţii locale reunite în Alianţa „Bucovina pentru Viaţă”. Anul trecut acest marş s-a desfăşurat în peste 130 de localităţi, prin care Bucureşti, Cluj – Napoca, Iaşi, Timişoara, Chişinău, în acest an aşteptându-se o creştere a numărului de localităţi implicate.

Alte ştiri pe această temă: 

„Marşul pentru viaţă“, organizat în Bucureşti şi în alte 139 de oraşe din ţară. În Capitală au apărut mai multe mesaje contramanifest

Marşul împotriva avortului, de la poarta Parcului Crâng până la Catedrala Arhiepiscopală ”Înălţarea Domnului”

Marş-manifest pentru stoparea avorturilor la Turnu Severin

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite