Majoritatea copiilor aflaţi în autocarul răsturnat în Franţa erau din judeţul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident autocar în Franţa
Accident autocar în Franţa

Copiii se întorceau din Spania, unde fuseseră să-şi viziteze părinţii aflaţi la muncă. Autocarul a fost închiriat de la o firmă din Bistriţa.

Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, majoritatea copiilor aflaţi în autocarul care s-a răsturnat astăzi dimineaţă pe o autostradă din Franţa sunt din judeţul Suceava.

Copiii fuseseră în vizită la părinţi şi se întorceau în România pentru a se pregăti pentru începerea noului an şcolar.

Un bebeluş a murit după răsturnarea autocarului cu pasageri români în sud-estul Franţei, alte zeci de persoane fiind rănite, dintre care trei în stare critică, relatează ziarul Var Matin, în ediţia online, citat de Medifax. 

„În momentul producerii accidentului, au fost codificate 12 cazuri de răniţi grav, 30 de răniţi uşor şi şapte care n-au avut nevoie de îngrijiri", a declarat Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

În total, în autobuz se aflau în jur de 50 de persoane. Răniţii au fost transportaţi pentru îngrijiri la şase spitale din regiunea franceză Nisa.

Primul ministru Victor Ponta a convocat o celulă de criză după producerea accidentului şi a declarat că autorităţile franceze, precum şi Ministerul de Externe din România pot oferi rudelor pasagerilor autobuzului informaţii despre starea acestora.

Cel puţin 40 de răniţi după ce un autocar care transporta români s-a răsturnat în Franţa

Vom reveni cu amănunte!

Rămâi pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite