Doi oameni au murit într-un groaznic accident de circulaţie în Suceava. Şoferul vinovat nu avea permis şi a dispărut după impactul devastator

Doi oameni au murit într-un groaznic accident de circulaţie în Suceava. Şoferul vinovat nu avea permis şi a dispărut după impactul devastator

FOTO: ISU Suceava

Teribilul accident rutier s-a produs în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, în jurul orei 23.00, la ieşirea din oraşul Câmpulung Moldovenesc. În urma impactului dintre două maşini, doi tineri au murit şi alţi doi au fost grav răniţi. La volanul maşinii care a produs accidentul s-ar fi aflat un tânăr de 31 de ani, din Vatra Moldoviţei, care nu are permis de conducere. Acesta a fugit de la faţa locului, însă poliţiştii i-au găsit telefonul mobil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Impactul s-a produs în jurul orei 23:10. Din primele verificări ale poliţiştilor, a rezultat că au intrat în coliziune frontală două autoturisme, un BMW 320 şi un Volkswagen Passat. Poliţiştii au stabilit că şoferul BMW-ului, la un moment dat, cel mai probabil s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire neregulamentară, în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Depăşirea interzisă” şi a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu celălalt autoturism, care din primele verificări s-a stabilit că circula din direcţia opusă, fiind condus de un tânăr de 20 ani, din comuna Ostra.

După impact, autoturismul Volkswagen a fost proiectat în rigola din stânga a direcţiei de mers menţionate, ambele autoturisme fiind avariate în proporţie de 80%. 

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a şoferului autoturismului Volkswagen, diagnosticat cu fractură mână dreaptă, TCC, traumatism toraco-lombar, politraumatism-accident rutier, şi a unui adolescent de 14 ani, din comuna Ostra, pasager în acelaşi autoturism, diagnosticat cu fracturi la ambele mâini, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Suceava.

FOTO: ISU Suceava

Alte două persoane au decedat în urma accidentului. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani şi un adolescent de 17 ani.

Şoferul care a aprovocat nenorocirea are 31 de ani. El a fugit de la locul faptei. Poliţiştii îl caută acum inclusiv prin spitale, pentru că există posibilitatea să fie rănit. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: