Cum fentează o grădiniţă privată restricţiile de pandemie. Rămâne deschisă deşi Guvernul a decis închiderea unităţilor de învăţământ

Cum fentează o grădiniţă privată restricţiile de pandemie. Rămâne deschisă deşi Guvernul a decis închiderea unităţilor de învăţământ

FOTO: crainou.ro

Grădiniţa privată „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, care aparţine Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a găsit o portiţă juridică pentru a funcţiona chiar dacă Ministerul Educaţiei a decis închiderea tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar, timp de două săptămâni, pentru limitarea răspândirii noului virus.

„Dragi părinţi, Am găsit soluţia ca mâine să ne deschidem porţile sub formă de spaţiu de joacă, Fundaţia "Dosoftei Mitropolitul" are cod CAEN şi pentru aceste activităţi recreative. Dimineaţă când aduceţi copiii, veţi completa în mod obligatoriu cererea pe care o găsiţi la intrare. Vă rugăm ca până la ora 18:00 să vă exprimaţi opţiunea de a frecventa spaţiul, de mâine. Ne cerem iertare pentru eventualele inconveniente create! Doamne ajută!”, acestea sunt indicaţiile pe care le-au primit părinţii copiilor de la grădiniţa privată „Sf. Ioan cel Nou”, din municipiul Suceava. 

Reprezentanţii instituţiei de învăţământ i-au informat pe părinţi că au găsit o portiţă legislativă ca să funcţioneze în perioada următoare, chiar dacă Ministerul Educaţiei a decis închiderea tuturor unităţilor de învăţământ, de stat şi private, timp de două săptămâni pentru a limita răspândirea noului virus. 

Viorel Spiridon, membru în Consiliul de Administraţie al grădiniţei, a declarat că unitatea a fost nevoită să adopte această decizie pentru că, pe fondul bâlbâielilor legislative, părinţii nu au avut timp să găsească alte soluţii pentru copiii lor. Nu au cu cine să-i lase. Decizia este valabilă pentru 2-3 zile. Totodată, unitatea a apucat să se aprovizioneze cu alimente perisabile.

„Este o decizie provizorie, pentru 2-3 zile, până când reuşesc să se organizeze părinţii. Intenţia noastră este să ne supunem regulilor. Noi suntem o unitate privată, trebuie să păstrăm o relaţie foarte bună cu părinţii care plătesc taxe”, a declarat sursa citată.

Contactată telefonic, purtătoarea de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că potrivit HG 1130 din 22.10.2021, spaţiile de joacă pot funcţiona la o capacitate maximă de 30%, dacă personalul este vaccinat.

„Activitatea operatorilor economici, care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise sau deschise este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5.00- 21.00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, se arată în actul normativ.

Pe de altă parte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că o echipă mixtă de control din care vor face parte poliţişti şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar vor face verificări la grădiniţă. 

Vă recomandăm şi:

Ce a făcut ministrul Muncii în ziua moţiunii împotriva guvernului Cîţu. „Se poate trăi cu salariul minim?“„Să ne concentrăm şi pe part-time-uri!“ VIDEO

Rata şomajului scade la 2,93%. La cât a ajuns numărul şomerilor din România şi ce vârstă au cei mai mulţi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările