Contrabadă cu ţigări ucrainene ascunse în găleţi cu var lavabil

Contrabadă
cu ţigări ucrainene ascunse în găleţi cu var lavabil

FOTO: IPJ Suceava

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au destructurat două grupări specializate în traficul de ţigări de contrabandă. Suspecţii erau bine organizaţi, ascundeau ţigările în găleţi cu var lavabil, vorbeau codat la telefon şi schimbau cartelele SIM cât puteau de des.

Cercetările privesc săvârşirea infracţiunilor de „constituirea unui grup infracţional organizat", „trafic de migranţi” şi „contrabandă".

Cercetările efectuate au stabilit faptul că membrii celor două grupuri infracţionale, cetăţeni ucraineni şi români, organizau şi facilitau intrarea în România peste frontiera verde dintre Ucraina şi România, pe raza judeţului Suceava, a unor migranţi de origine asiatică şi în paralel introduceau în România, tot peste frontiera verde, însemnate cantităţi de ţigarete de provenienţă extra-comunitară.

Potrivit anchetatorilor, pentru a evita sau pentru a îngreuna probarea activităţii infracţionale, membrii celor două grupuri schimbau în mod frecvent telefoanele mobile şi cartelele SIM pe care le foloseau, acţionau pe timp de noapte, foloseau autovehicule off-road (de teren) care aveau motoare cu cilindree mare şi erau înmatriculate în străinătate, în unele cazuri membrii grupului montând plăcuţe cu numere de înmatriculare false.

Pentru a comunica, de regulă, membrii grupurilor foloseau staţii de emise-recepţie, convorbirile telefonice purtate fiind scurte şi codate, interlocutorii evitând să facă referire directă la activitatea infracţională desfăşurată.

Ca să treacă neobservaţi la frontieră sau în timp ce se deplasau pe teretoriul României, membrii grupurilor ascundeau pachetele de ţigări în găleţi cu var lavabil.

Prin activităţile infracţionale desfăşurate cele două grupări au creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 850.000 lei, aşa cum rezultă din adresele Direcţiei Regionale Vamale laşi.

Nu mai puţin de 23 de suspecţi sunt cercetaţi în acest dosar. Opt dintre ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Dintre cei 8, patru au rămas în arest preventiv pentru 30 de zile.

Vă mai recomandăm şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările