A furat de două ori din casa aceluiaşi poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţul s-a strecurat pe geamul casei poliţistului
Hoţul s-a strecurat pe geamul casei poliţistului

 Un hoţ din satul sucevean Dorna Arini a spart săptămâna trecută de două ori aceeaşi casă, neştiind că locuinţa este a unui poliţist din localitate.

Crezând că nu o să fie prins, Daniel Găinescu a furat din casa lui Gabriel Marţolea, în vârstă de 34 de ani, mai multe haine, cafea, alimente şi o maşină de tocat carne. Bunurile în valoare de 1.500 de lei au fost recuperate. Cele două spargeri s-au dat în cursul săptămânii trecute, prima în noaptea de luni spre marţi iar a doua în noaptea de miercuri spre joi.


„În ambele cazuri, hoţul a intrat pe geamul de la beci, lăsat deschis de proprietar pentru aerisire. S-a pus în mişcare urmărirea penală şi hoţul a fost prezentat la Judecătoria Suceava, instanţa de judecată dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat“, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.


Înainte spărgea biserici


Oamenii legii spun că Daniel Găinescu este recidivist şi că în 2008 a ieşit din penitenciar după ce a fost acuzat de mai multe furturi. Acestuia i-a mai rămas un rest de pedeapsă de aproximativ 200 de zile. După ce s-a văzut liber, el s-a apucat să fure bunuri şi bani.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite