Un tânăr băut s-a răsturnat cu maşina. Ce alcoolemie avea şoferul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În accident au fost rănite două persoane FOTO IPJ Ialomiţa
În accident au fost rănite două persoane FOTO IPJ Ialomiţa

Un tânăr care s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 0,99 a provocat un accident rutier vineri dimineaţă, în jurul orei 03.00, în localitatea Bocşa. Atât şoferul, cât şi pasagerul au fost răniţi.

La data de 3 septembrie, în jurul orei 03.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie, în localitatea Bocşa, soldat cu vătămarea corporală a 2 persoane. 

Din verificările efectuate a reieşit că, în timp ce un tânăr în vârstă de 27 de ani, din localitatea Valea Ciorii, conducea un autoturism pe DJ 203 F, s-a răsturnat cu autovehiculul în afara părţii carosabile.

Conducătorul auto, precum şi pasagerul din dreapta, în vârstă de 20 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul din Ţăndărei pentru îngrijiri medicale.  Tânărul care s-a aflat la volan a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumul public sub influenţa băuturilor alcoolice.

Vă mai recomandăm şi:

Cîţu şi vasta lui operaţiune de aruncat praf în ochii românilor

Cum sprijină PSD, de fapt, guvernul Cîţu. Dovada matematică

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite