Un bărbat din Ţăndărei, ucis pe loc de o şoferiţă începătoare pe DN2A

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O şoferită începătoare a făcut o greşeală mortală în timp ce se afla la volan, vineri dimineaţă, pe DN2A. Femeia a intrat violent într-un moped, iar bărbatul care îl conducea a fost ucis pe loc.

Accidentul a avut loc vineri, 28 august, în jurul orei 09.00. Salvatorii de la ISU Ialomiţa au fost solicitaţi să intervină la tragedia în care au fost implicate un autoturism şi un scuter şi 3 persoane. La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia - Garda de intervenţie Ţăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două echipaje ale SAJ Ialomiţa - substaţia Ţăndărei şi un echipaj al elicopterului SMURD, venit în sprijin.

Accidentul s-a soldat cu o singură victimă decedată, un bărbat care conducea scuterul, cu vârsta de aproximativ 65 de ani, din Ţăndărei.

Din nefericire acesta prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decedat de echipajul SAJ de la locul intervenţiei. Celorlalte 2 victime, aflate în autoturism, le-a fost acordat primul ajutor medical de echipajele medicale de la locul intervenţiei, ulterior acestea au refuzat transportul la spital.

Imagine indisponibilă

Militarii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiului la locul accidentului.

Imagine indisponibilă

Din primele verificări efectuate de poliţişti, tânăra, de 22 de ani, din judeţul Harghita, a provocat accidentul. Aceasta conducea un autoturism pe DN2A din direcţia Ţăndărei către Giurgeni şi a intrat în impact cu un moped care avea acelaşi sens de deplasare şi se încadrase pentru a efectua viraj la stânga pe DJ 212 către comuna Mihail Kogălniceanu. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. Poliţia a deschis o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Imagine indisponibilă

Vă mai recomandăm şi:

Accident cumplit pe A2. A murit după ce a intrat violent cu maşina într-un parapet

Un tânăr, în vârstă de 35 de ani, a murit, iar alte 5 persoane au fost rănite într-un accident la Ulmeni

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite