Slobozia: Spitalul Slobozia angajează personal de la fostul spital din Țăndărei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul medical și auxiliar al spitalului Țăndărei și-a depus, în masă, CV-ul de angajare, la spitalul din Slobozia. Cu toate că se confruntă cu un mare deficit de personal, spitalul din Slobozia a angajat doar 21 de persoane, stârnind nemulțumirea celor respinși.

Până la angajarea personalului medical de Țăndărei, spitalul Județean de Urgență Slobozia avea nevoie de 25 de medici, un farmacist și patru cadre medii sanitare.
„Sunt asistentă pe radiologie de 30 de ani, iar acum nu mă regăsesc pe lista de angajare a spitalul Slobozia. Mă duc să fac plângere la Prefectură, deși nu știu cât mă ajută acest lucru“, spune Elena Petre (50 ani), fostă asistentă medicală la spitalul Țăndărei.

image

LISTA PERSOANELOR ANGAJATE DE LA SPITALUL DIN ȚĂNDĂREI

Conducerea spitalului Slobozia spune că poate să angajeze personal medical doar pe posturile deficitare.
„Din punctul meu de vedere i-aș angaja pe toți, dar nu îmi dă voie legea să angajez decât pe posturile deficitare, ceea ce am și făcut. Dar vă spun ceva....în curând spitalul de Țăndărei va fi cumpărat de o persoană privată și va fi redeschis“, spune doctorul Vasile Olaru, managerul spitalului județean Slobozia.

21 de medici, asistente și infirmiere de la fostul spital Țăndărei vor lucra la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Este vorba de un număr de cinci medici, 10 asistente și șapte infirmiere.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite