Gară de 6 milioane de euro nefuncţională din cauza unei brutării. Cum s-a ratat din prostie o megainvestiţie din fonduri UE

Gară de 6 milioane de euro nefuncţională din cauza unei brutării. Cum s-a ratat din prostie o megainvestiţie din fonduri UE

Gara din Slobozia nu poate fi deschisă din cauza unei brutării FOTO: Mădălin Sofronie

Un proiect de 6 milioane de euro demarat de Ministerul Transporturilor la Slobozia se dovedeşte a fi un eşec. Este vorba despre modernizarea gării din oraş, obiectiv care nu poate fi deschis publicului din cauza unei brutării şi a unor patiserii, amplasate prea aproape de clădirea unde funcţionează gara.

În 2010, staţiile CFR călători din Slobozia, Călăraşi şi Giurgiu au fost incluse de Ministerul Transporturilor într-un amplu proiect de modernizare, „TRANS- Programul Operaţional Sectorial Transport”. Banii au venit de la Uniunea Europeană, iar în cazul gării din Slobozia lucrările s-au ridicat la valoarea de 6 milioane de euro.

Tot la Slobozia proiectul a fost sortit eşecului încă de la început. Dacă celelalte gări şi-au respectat termenul de execuţie, în cazul celei de la Slobozia a durat mai bine de trei ani şi jumătate pentru a fi finalizată. Iniţial, recepţia şantierului ar fi trebuit făcută în prima jumătate a anului 2011, însă construcţia s-a terminat abia în urmă cu un an şi jumătate.

Lucrările au fost încetinite de lipsa banilor, precum şi de o serie de sincope apărute în proiectului de lucrări. Concret, a fost nevoie de modificarea planurilor, întrucât, dacă ar fi fost respectate cele iniţiale, peronul şi liniile ar fi trebuit amenajate la 300 metri distanţă de sediul gării, adică în curtea actualei autogări.

O gară fără avize

În prezent, gara Sloboziei este una dintre cele mai moderne din România. Peroanele sunt prevăzute cu panouri digitale care anunţă mersul trenurilor, iar sala de aşteptare are prevăzute scaune moi şi confortabile. Cu toate acestea, gara nu este funcţională pentru că nu are autorizaţii de protecţie împotriva incendiilor.

Oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa au explicat printr-o adresă scrisă faptul că au respins solicitarea CFR privind avizarea întrucât „cele stabilite în procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nu au fost îndeplinite (…) tocmai de aceea s-a procedat la respingerea cererii de autorizare din punct de vedere al securităţii la incendiu şi restituirea documentelor împreună cu adresa de respingere”.

Mărul discordiei îl reprezintă o brutărie şi două patiserii care se află prea aproape de clădirea gării. Potrivit planului de construcţie, obiectivele ar fi trebuit amenajate la o distanţă de peste 6 metri de gară, însă cel mult 3 metri le despart de sediul gării. Situaţia este şi mai complicată în contextul în care Primăria Slobozia a emis autorizaţii de construcţii pentru patiserii şi brutărie.

„Iniţial nu existau aceste construcţii în plan, însă ele au apărut ulterior derulării lucrărilor. Cei care au dat autorizaţiile sunt responsabili pentru această situaţie”, precizează Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR. Primăria Slobozia are însă varianta ei. Municipalitatea consideră că autorizaţiile de construcţie emise pentru patiserii şi brutărie au fost emise legal. „Totul este legal, nu înţeleg de ce nu se deschide gara”, susţine Alexandru Stoica, primarul din Slobozia.

Un obiectiv istoric

Gara CFR din Slobozia are o importanţă istorică locală. Ea a fost înfiinţată la începutul secolului XX şi bombardată de trupele germane, în timpul Primului Război Mondial. După 1920 tot nemţii au fost cei care au reconstruit-o de la zero.

Citiţi şi:

VIDEO Mihai Viteazul cel Bondoc. O statuie ridicolă dezvelită de 1 Decembrie la Slobozia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: