FOTOGALERIE Timpul nu mai are răbdare cu Conacul Marghiolman de la Hagieşti

FOTOGALERIE Timpul nu mai are răbdare cu Conacul Marghiolman de la Hagieşti

Conacul Marghiloman a fost construit în anul 1869

Cel mai important monument istoric din zona de vest a judeţului Ialomiţa, conacul Marghiloman de la Hagieşti, a ajuns o ruină. Încercările Ministerului Culturii de a-i reda strălucirea pe care a avut-o la începutul secolului au stagnat. Fosta casă boierească este acum loc de apăpost pentru turmele de oi ale ciobanilor din apropiere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca să ajungi la conacul Marghilomanilor de la Hagieşti, trebuie să te abaţi cale de vreo 7 kilometri de vatra satului. Câmpurile înverzite de primăvară şi potecile de pământ bătătorite poartă paşi călătorului către o lume de vis, cufundată într-o linişte binefăcătoare. Conacul se zăreşte la capătul drumului de pământ...

Îşi şi duce liniştit „bătrâneţea„ înconjurat de cîţiva arbori desfurnziţi de iarna care a ameninţat Bărăganul. Are aproape un veac şi jumătate, fiind construit de familia Marghilomanilor, în anul 1869.

Momentul în care caleştile boiereşti venite de la Bucureşti trăgeau la poarta vestitului conac a rămas încă viu...Casa Marghilomanilor era vestită pentru petrecerile la care lua parte întreaga protipendată a Capitalei sfârştiului de secol XIX. Trecerea ireversibilă a timpului n-a putut să oprească însă degradarea conacului. Clădirea imensă este acum în paragină. Gamurile sunt sparte, uşile au fost suflate demult de crivăţul iernilor, iar pereţii stau să cadă. Badea Ion este ciboan şi a crescut de mic pe lângă porţile fostei case boiereşti. La cei 70 de ani ai săi, bătrânul bace ştie câteceva despre istoria conacului.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE

„Era foarte frumos aici. Ştiu şi eu de la bătrânii satului că cel care l-a construit era un om care a făcut bine ţării, un boier renumit. Când eram mic, ne jucam toată ziua pe lângă conac„ rosteşte bătrânul cioban. Dacă ar fi avut bani s-ar fi îngrijit de el, pentru că i-e ciudă când vede casa care i-a făcut satul din care provine renumit, stă acum să cadă.

Un conac supus pierzaniei

Soarta marelui conac de la Hagieşti pare a fi pecetluită pierzaniei... Aflat în grija Ministerului Culturii, monumentul a fost restaurat de mai multe ori, însă niciodată nu a primit vreo sumă fixă pentru lucrări de reabilitare.

Tocmai de aceea, efectul respectivelor lucrări n-a fost cel scontat. În urmă cu aproximativ patru ani, reprezentanţii Ministerului Culturii au decis să îl transforme într-un centru cultural, însă proiectul n-a putut fi dus la îndeplinire...Între timp degradarea a continuat să pună stăpânire pe conac. „Nu vă putem furniza prea multe detalii despre conac sau reabilitarea lui pentru că nu este momentul„ au spus voci din Ministerul Culturii în momentul în care am întrebat care este soarta monumentului din satul Hagieşti.

Cine a fost Marghiloman?

Boierul care a construit castelul de la Hagieşti este nimeni altul decât Alexandru Marghiloman (1854-1925) a fost om politic roman, deputat, senator în Parlamentul României, ministru de justiţie, al lucrărilor publice, de interne şi de finanţe.

A elaborat legea judecătoriilor de pace, a susţinut neutralitatea României in 1914-1916 şi intrarea în Primul Război Mondial alături de Germania. În funcţia de prim-ministru, în perioada martie-octombrie 1918, a semnat pacea separată cu Germania din 5 martie 1918.










Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: