Adolescenta din Slobozia care a învăţat singură şase limbi străine şi a scris 24 de cărţi până la 18 ani: „Am avut o singură dorinţă în liceu: să trec neobservată“

Adolescenta din Slobozia care a învăţat singură şase limbi străine şi a scris 24 de cărţi până la 18 ani: „Am avut o singură dorinţă în liceu: să trec neobservată“

Luminiţa Constantin, o elevă genială din judeţul Ialomiţa FOTO Arhivă personală Luminiţa Constantin

Luminiţa Constantin este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Slobozia, dar realizările ei sunt unele la care până şi adulţi în toată firea doar visează: a învăţat singură japoneză şi coreeană, printre altele, şi este o scriitoare publicată

Ştiri pe aceeaşi temă

Luminiţa Constantin a debutat literar, în urmă cu puţin timp, cu primul său volum de proză scurtă şi poezie. Dar nu e singurul pe care l-a scris. De fapt, până la 18 ani, vârsta ei de acum, are în portofoliu 24 de cărţi scrise de ea. Şi asta nu e tot: a învăţat singură şase limbi străine, printre care japoneză şi coreeană.

De altfel, Luminiţa Constantin este o elevă-model. Studiază intens încă de la vârsta de 8 ani, când a scris prima poezie, iar apoi instruirea a venit firesc din dorinţa de a se perfecţiona. Este elevă în clasa a-XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“, din Slobozia, la profil Uman, specializarea Filologie. Recunoaşte că la şcoală nu excelează la nicio materie, dar îşi dedică mare parte din timp lecturii şi documentării pentru ceea ce scrie.
 
Luminiţa face zilnic naveta pentru a ajunge la liceu, fiindcă, deşi s-a născut la Slobozia, a crescut la Colelia, o comună din nordul judeţului Ialomiţa, aflată la limita cu Buzăul. Nu i se pare, însă, o corvoadă drumul pe care-l parcurge în fiecare zi de acasă la şcoală şi înapoi, ba chiar îi face plăcere să călătorească, să descopere oameni care o inspiră pentru cărţile sale.
 
În clasa a VII-a am început şi terminat prima carte“
 
Pasiunea pentru scris şi citit a venit în copilărie, când, încurajată de mama sa, a început să exploreze timid lumea cărţilor. „Familia a avut un rol extrem de important în dezvoltarea mea. Am învăţat să scriu şi să citesc la îndrumarea mamei mele. Eram mică, dar amintirile sunt încă vii în memoria mea, de parcă a fost ieri: mama mă lua în casă, mă aşeza la birou cu câteva caiete şi cărţi în faţă. Avea multă răbdare cu mine. Pasiunea pentru scris, în schimb, a apărut de nicăieri. Citeam foarte mult şi îmi tot spuneam că ar trebui să încerc şi eu să scriu ceva amplu, ceva ce merită să vadă lumina tiparului. Începusem iniţial cu notiţe, mici comentarii şi însemnări cu privire la un paragraf dintr-o carte, o poezie sau un volum întreg. Apoi am scris prima poezie, pe la 8 ani, ca mai apoi să continui pe partea lirică. Am început să scriu proză undeva în clasa a V-a, iar în clasa a VII-a am început şi terminat prima carte“, povesteşte adolescenta. 
 
Mama Luminiţei, cea care i-a purtat paşii în lumea literelor, se numeşte Daniela şi are 36 de ani. „Până când am împlinit 10 ani, mama a fost casnică, dorind să se ocupe de mine şi să îmi ofere în întregime atenţia sa. Îmi este cea mai bună prietenă, vorbesc foarte deschis cu ea despre orice şi îmi place să discutăm. O relaţie la fel de bună o am cu tatăl meu cu care glumesc zilnic, care mă înţelege şi întotdeauna încearcă să creeze o atmosferă plăcută. Am un frate mai mic, în vârstă de 12 ani, iubitor de istorie, matematică şi jocuri video“, îşi descrie Luminiţa familia.
 
„Pot învăţa o limbă în câteva luni“
 
Cu o energie debordantă, convinsă că doar prin ştiinţă îţi poate creşte valoarea, Luminiţa nu s-a oprit până acum nicio clipă din învăţat.

„Limbile străine mi s-au părut interesante încă de când eram mică, voiam să învăţ cat mai multe. De altfel, nici nu îmi este greu să învăţ o limbă străină. Dacă stau şi lucrez constant, pot învăţa o limbă în câteva luni, în ceea ce priveşte partea de vocabular şi de vorbire. În clasa a IV-a am început să învăţ limba franceză separat de ceea ce făceam la şcoală. Obişnuiam să iau cărţi în franceză şi să subliniez cuvintele neînţelese.

Aveam pagini întregi subliniate la început. Japoneză am început să învăţ în clasa a VIII-a. Îmi scosesem pagini întregi pentru exersarea caracterelor şi am tot încercat să învăţ singură. După un an am renunţat, doar pentru că eram aglomerată cu alte activităţi. Învăţasem să scriu unele cuvinte în Hiragana şi Katakana, iar mai apoi eram capabilă să îmi fac o scurtă prezentare. Coreeana a fost pasiunea mea din liceu, am învăţat să citesc caracterele şi să scriu în decursul câtorva luni, iar mai apoi cuvinte şi expresii. Dar din nou, am renunţat în perioadele în care mă aglomeram cu şcoala“, povesteşte tânăra.
 
 
Nu am avut niciodată cele mai mari note la limba română“
 
Puţini sunt cei care ştiu despre pasiunea Luminiţei pentru scris. „Am avut o singură dorinţă la liceu: să trec neobservată. Nu ştiu părerea oamenilor în ceea ce mă priveşte, ţinând cont mai ales de faptul că nu se ştiu atât de multe lucruri despre mine în ceea ce priveşte capabilităţile mele. Când vine vorba de şcoală, nu pot spune că există o materie la care excelez. Ironic, nu am avut niciodată cele mai mari note la limba şi literatura română. În schimb, îmi place să învăţ tot ce mi se dă. Ador să asimilez informaţii, să mă folosesc de cele care chiar merită să fie învăţate“, explică adolescenta.

Viitorul pe care şi-l creionează este legat, inevitabil, tot de pasiunile sale: scris şi limbi străine. Şi-ar dori să studieze limbi moderne aplicate, franceză-engleză la Cluj.

 
„Îmi doresc ca în viitor să îmi deschid o cafenea literară în Sibiu, preferabil în colaborare cu o patiserie. Am foarte multe idei legate de acest vis al meu. Vreau să fie nu foarte mare, cu vitralii şi ferestre franţuzeşti. Să predomine lemnul de nuc şi de cireş. Vreau să am cărţi pe fiecare perete şi picturi în locurile unde nu pot pune rafturi. La etaj vreau să locuiesc şi să îmi intoxic pereţii cu miros de cafea şi de prăjituri. Uneori îmi place să visez cu ochii deschişi şi să o vizualizez în faţa ochilor. Va fi frumos. În zece ani, mă vad în apartamentul meu din Sibiu, în pragul deschiderii cafenelei, cel mai probabil, cu ceaşca de cafea în mână, scriind şi jucându-mă cu pisica“, spune Luminiţa Constantin.
 
„Jurnale“, prima carte publicată
 
„Jurnale“ este numele volumului de proză scurtă şi poezie pe care Luminiţa Constantin l-a publicat recent. Cartea a fost lansată pe 16 mai, în Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Ştefan Bănulescu“ din Ialomiţa. „Există multe indicii strecurate printre rândurile capitolelor ce au ca scop dezvăluirea mea. În prolog vorbesc despre mine, un suflet închis şi lăsat între patru pereţi. Înfloresc în interiorul meu trandafiri, se încovoaie pe artere şi pornesc din inimă până îmi răsar la colţuri de existenţă spini. Trandafirul este insigna mea, un simbol al tristeţii şi agoniei, în cel mai pur sens al cuvântului. «Ofilire» este ultimul capitol al cărţii în care iedera creşte, trandafirii mor şi eu împreună cu ei mă trec în nefiinţă. Tristeţea mă defineşte, este ceva reprezentativ pentru opera mea. Mereu am spus: «Sunt un om foarte fericit în tristeţea mea»“, explică Luminiţa. 
 
 
Japoneză am început să învăţ în clasa a VIII-a. Îmi scosesem pagini întregi pentru exersarea caracterelor şi am tot încercat să învăţ singură. După un an am renunţat, doar pentru că eram aglomerată cu alte activităţi. Învăţasem să scriu unele cuvinte în Hiragana şi Katakana, iar mai apoi eram capabilă să îmi fac o scurtă prezentare.
 
«Jurnale» nu este o carte de dragoste, nici o colecţie de tragedii. Sunt confesiuni, sunt cuvinte şi sentimente ce rog a fi citite.
 
Luminiţa Constantin
elevă
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: