Şapte persoane au fost rănite în două accidente rutiere, petrecute la Bărbuleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul rutier între localităţile Jilavele şi Bărbuleşti a fost blocat luni seară, 7 decembrie, în urma a două accidente rutiere, care s-au produs aproape simultan, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

În primul accident, o camionetă în care se aflau 4 persoane a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile. În cel de-al doilea caz, un autoturism cu 2 persoane s-a ciocnit cu un alt autorutism în care se aflau 6 persoane. 

Vehiculul care transporta 6 persoane s-a răsturnat în afara părţii carosabile, două dintre ele fiind încarcerate în maşina avariată. Pentru eliberarea lor, pompierii s-au folosit de accesoriile pentru descarcerare. În total, 3 dintre pasageri s-au ales cu traumatisme, motiv pentru care au primit îngrijiri medicale iniţiale şi au fost transportaţi la spital.

Imagine indisponibilă

Echipele de intervenţie au acţionat în paralel în sprijinul pacienţilor rezultaţi din cele două accidente. Misiunea a fost asigurată cu forţe ale ISU Ialomiţa (Detaşamentul de pompieri Urziceni), şi ale Serviciului judeţean de Ambulanţă Ialomiţa, fiind angrenate o autospecială pentru descarcerare, una pentru stins incendii, o autosanitară SMURD şi 4 ambulanţe ale SAJ Ialomiţa.

Imagine indisponibilă

Bilanţul victimelor rezultate din cele 2 evenimente însumează 6 bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 46 de ani şi o femeie de 33 de ani. Cu toţii au ajuns în stare de conştienţă la spital, dar prezentând traumatisme, escoriaţii, plăgi şi unii dintre ei, atacuri de panică. (ISU Ialomiţa). În ambele cazuri, poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor exacte care au provocat accidentele.

Imagine indisponibilă

Vă mai recomandăm şi:

Surpriza AUR, prima ambiţie politică: autoizolarea în Parlament

 

Cum trăiesc două femei în blocul fantomă din munţi: „La 79 de ani crăp lemne ca un bărbat tânăr” VIDEO

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite